Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan s-a adresat ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, căruia îi cere să explice care este stadiul implementării celor trei proiecte majore de transport rutier din Moldova.
”Apreciez și salut faptul că Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și CNAIR au reușit să continue proiectele de investiții privind realizarea celor trei autostrăzi ale Moldovei, respectiv: Autostrada A7 (Ploiești-Siret), Autostrada A8 (Târgu Mureș-Iași-Ungheni), Autostrada Nordului (Suceava-Baia Mare). Aceste trei proiecte majore de investiții, concomitent cu modernizarea Magistralei CF 500 (București-Suceava-Vicșani) vor contribui, fără îndoială, la creșterea ritmului de dezvoltare economică pentru întreaga regiune Moldova. Mai mult decât atât, îmi exprim speranța că aceste obiective de investiții vor fi și un real stimulator al dezvoltării capitalului românesc, prin dezvoltarea de capacități de producție de materii prime și materiale necesare investițiilor”, a arătat Ioan Balan.
Parlamentarul liberal spune că din experiența ultimilor ani unii constructori au realizat lucrări de calitate și le-au finalizat înainte de termenul contractual, dar alți constructori au avut o mobilizare slabă și au înregistrat întârzieri semnificative.
În acest context, Ioan Balan vrea să știe care este, în prezent, stadiul fizic de execuție și stadiul financiar pentru fiecare lot din cele trei autostrăzi ale Moldovei, respectiv Autostrada A7 (Ploiești-Siret), Autostrada A8 (Târgu Mureș-Iași-Ungheni), Autostrada Nordului (Suceava-Baia Mare).
”Care sunt cele mai importante dificultăți înregistrate pânăîn prezent la nivelul celor trei proiecte de investiții? Care sunt loturile care estimați căse vor deschide circulației autovehiculelor la finalul anului 2024 sau în anul 2025?”, sunt alte două chestiuni care se cer lămurite de ministrul Sorin Grindeanu.
Un ultim aspect pe care Ioan Balan dorește să-l afle este acela dacă există riscul dezangajării unor sume din fonduri externe nerambursabile alocate acestor proiecte.