Polițiștii au primit un apel la 112, joi seară, în jurul orei 18.45, în care un șofer îi anunța că a acroșat cu mașina o femeie care nu mai prezintă semne vitale. Șoferul se afla pe raza comunei Vatra Moldoviței, un echipaj de poliție de la Secția Rurală Vama ajungând în scurt timp la fața locului, unde a ajuns și un echipaj al Ambulanței.
Din păcate, la fața locului s-a constatat decesul unei localnice în vârstă de 82 de ani.
Din primele cercetări ale poliției rezultă că șoferul în vârstă de 47 de ani, din Moldovița, la volanul unui Audi, în timp ce se deplasa pe DN 17A, la ieșirea din Vatra Moldoviței spre Paltinu, a acroșat-o frontal pe bătrâna care era în fața sa, pe carosabil.
În urma discuțiilor purtate de polițiști cu localnici sosiți la locul accidentului, persoana decedată avea tulburări de comportament și a mai fost văzută mergând pe partea carosabilă a drumului național, inclusiv după lăsarea întunericului.
Șoferul implicat în accident a fost verificat cu etilotestul, rezultând alcoolemie 0.
Polițiștii au deschis un dosar penal de ucidere din culpă în cadrul căruia vor continua cercetările.