Datorită muncii depuse de organizatori și generozității sponsorilor acestui an, Balul Bobocilor de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, organizat pe data de 10 noiembrie, a fost un succes.
850 de spectatori au apreciat show-ul, fie ei elevi, cadrele didactice sau invitați ai evenimentului. Gazda spectacolului a fost clubul Vente, iar tema aleasă de organizatori s-a intitulat "Imago Mundi" sau "Imaginea Lumii", light motiv ce a trezit interesul publicului, concurenților și organizatorilor.
Opt perechi de boboci au fost înscrise în competiția de Miss și Mister Boboc, iar, prin tragere la sorți, fiecărei echipe i s-a atribuit o țară: Germania, Anglia, Republica Moldova, Mexic, România, SUA, Serbia și Ucraina.
„Așteptările au fost mari de la început, atât de la cei implicați, cât și de la cei ce urmau să fie spectatori, părinți, profesori, colegi, finanțatori, astfel încât biletele pentru Balul Bobocilor s-au epuizat în două zile. La spectacol, perechile participante de boboci au reușit să transpună într-o manieră extraordinară imaginea și cultura țării pe care au reprezentat-o.
Acest lucru a fost posibil datorită implicării fiecăruia dintre ei, dar și profesorilor sau elevilor mai mari care i-au ajutat la acest eveniment complet nou pentru ei. Elevii claselor a XII-a au dat dovadă de implicare, organizare și maturitate, reușind să coordoneze diferite departamente (artistic, tehnic, financiar), încât show-ul de vineri seara să fie unul cu adevărat spectaculos și armonios”, a punctat Mihnea Flutur, elev al colegiului.
Potrivit acestuia, elevii au fost îndrumați în organizarea și desfășurarea acestui proiect de regizorul spectacolului, profesorul George Checheriță, acesta demonstrând încă odată că prin muncă și seriozitate se poate ajunge la rezultate impresionante.
Alături de el, cel care a dat dovadă de o răbdare de fier și devotament pentru conturarea unui spectacol cu adevărat reușit din punct de vedere artistic a fost Andrei Podariu, responsabil de coregrafiile tinerilor.
Toți concurenții concursului de Miss & Mister Boboc CAB 2023 au așteptat momentul final al spectacolului, pentru a auzi câștigătorii serii, cei care au excelat la capitolele Eleganță, Frumusețe, Spontaneitate, Inteligență, Naturalețe, Originalitate, Popularitate.
Titlurile de Miss și Mister Boboc au fost câștigate de Lavinia Grabovschi și Dan David.
„Timpul s-a scurs neobservat, toți fiind prinși de feeria momentului, dar la final de spectacol, am fost copleșiți de amploarea a ceea ce am reușit să facem în câteva săptămâni de muncă”, au transmis organizatorii, elevii claselor a XII-a.