Un apel la 112 venit în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 0.00, a anunțat dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava că un autoturism este răsturnat în afara părții carosabile pe DN17, în apropiere de "Zidul Mortii".
La fața locului a fost găsit un autoturism cu grav avarii, în urma răsturnării repetate.
Pompierii militari au constatat că în accident a fost implicat doar șoferul, un tânăr în vârstă de 18 ani, care a fost transportat la spital de către echipajul medical și paramedical. Având în vedere avariile mașinii și unde s-a produs accidentul, după toate probabilitățile tânărul de la volan circula cu viteză excesivă.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă).