Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 8 nov 2023 - Anul XXVIII, nr. 263 (8487)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9728 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,476 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   5 imagini |   ø fişiere video

Mobilier, medalii, obiecte personale ce i-au aparținut principelui Mihai, panouri foto-documentare, expuse la Muzeul de Istorie

Miercuri, 8 Noiembrie 2023 (14:37:36)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Obiecte de mobilier (banchetă, fotolii), medalii (Medalia de aur „Ardealul Nostru” 1944), reviste, obiecte personale ce i-au aparținut principelui Mihai, panouri foto-documentare, toate sunt expuse până pe 21 ianuarie 2024 la Muzeul de Istorie din municipiul Suceava, Galeria cu Bolți.

Vernisajul expoziției temporare „Mihai I – ultimul rege al României”, organizată de Muzeul Național al Bucovinei, în colaborare cu Muzeul Național Peleș, a avut loc miercuri, 8 noiembrie 2023.

Directorul Muzeului Național al Bucovinei, dr. Emil Ursu, a spus că expoziția „Mihai I – ultimul rege al României”, este rodul unei bune colaborări dintre Muzeul Național al Bucovinei și Muzeul Național Peleș. „Este vorba de o expoziție ce de fapt completează de acum lunga colaborare cu Muzeul Național Peleș. Practic, cu această expoziție, noi am adus la Suceava patrimoniul legat de Casa Regală Română, începând cu Carol I și terminând cu ultimul rege al României – Mihai I. În timp ce patrimoniul este în majoritate al Muzeului Național Peleș, expoziția foto-documentară este realizată la noi, de colegul nostru dr. Mihai-Aurelian Căruntu, coleg care, ca de obicei, ne-a obișnuit cu expoziții foarte bine documentate, foarte frumoase din punct de vedere grafic, expoziție care, după închiderea celei de la Muzeul de Istorie, va fi deschisă în diverse locații din județ, în special la școli din județ”, a spus în deschiderea expoziției directorul Emil Ursu.

 

·        Colaborare

 

Iubitorii de istorie și nu numai au posibilitatea să descopere o pagină din istoria contemporană a României, pot să admire vioara principelui Mihai, o evanghelie deosebit de frumoasă cu dedicație pentru principele Mihai, dar și stiletul de ofițer al armatei române cu cifrul Regelui Mihai, primit în dar de către rege la 25 octombrie 1930, un ochean, o piesă decorativă – machetă de automobil, o scrumieră, Placheta „Mihai I - Omagiu din partea Bucovinei. 1942”. Nu lipsesc din expoziție semnăturile regale din Cartea de Onoare a Muzeului de Istorie din Suceava, 16 august 1997, fotografii cu Regele Mihai în vizită la Ițcani (1946) sau fotografia realizată de Iosif Berman: „La Sucevița, cu Rack, cânele său preferat”.

Expoziția aduce în atenția publicului figura Regelui Mihai I (al treilea rege al României, după Carol I și nepotul de frate al acestuia, Ferdinand), cuprinzând obiecte aflate în patrimoniul Muzeului Național Peleș.

La vernisaj a fost prezent și directorul de patrimoniu al Muzeului Național Peleș, Mircea Hortopan, care a amintit că este al VIII-lea proiect expozițional organizat în colaborare cu muzeul sucevean. „Este o colaborare foarte frumoasă, iar directorul Ursu și colegii de aici păstrează o legătură strânsă cu noi și toate expozițiile temporare pe care Muzeul Național Peleș le-a organizat în ultimii ani, expoziții care se referă la biografiile regilor și reginelor României, au fost aduse și aici, la Suceava, la Muzeul Național al Bucovinei. Este foarte important pentru publicul sucevean, pentru publicul bucovinean, să afle informații noi, puse în context aici, iar pe de altă parte să vadă obiecte de importanță istorică și documentară, pe care regii și reginele României le-au deținut și care se află acum în administrarea Muzeului Național Peleș”, a transmis Mircea Hortopan. 

 

·        Cele 16 panouri tematice

 

Pe lângă obiectele de patrimoniu, expoziția este completată de o serie de panouri foto-documentare, care cuprind numeroase fotografii, alb-negru și color, din întreaga perioadă a vieții fostului suveran, începând cu primii ani ai copilăriei și până spre sfârșitul vieții, surprins în cele mai diverse ipostaze, de la cea în care ținea în brațe un ursuleț de pluș, apărută pe coperta unei reviste din Statele Unite, până la cele în uniformă de mareșal primind defilarea trupelor române.

Cele 16 panouri tematice, realizate în cadrul Muzeului Național al Bucovinei de dr. Mihai-Aurelian Căruntu, prezintă copilăria „altfel” a prințului Mihai, prima sa domnie sub Regență, anii de învățătură și de „ucenicie” ai vlăstarului regal, vizitele sale în Bucovina alături de Carol al II-lea, a doua domnie și rolul jucat în actul de la 23 august 1944, perioada îndelungatului exil, care a urmat după semnarea actului de abdicare, dificilul său drum către Țară, după căderea „Cortinei de Fier” și multe alte momente importante din viața Regelui Mihai. Iubitorii de istorie pot să viziteze în perioada următoare expoziția „Mihai I – ultimul rege al României”, unde vor descoperi zeci de imagini interesante, printre care cele realizate de artistul fotograf, originar din Burdujeni, Iosif Berman, instantaneele surprinse de Willy Prager sau clasicele portrete executate la cunoscutul atelier „Julietta”, care au apărut în diverse reviste din țară și străinătate („Realitatea Ilustrată”, „Le Petit Journal”, „Life”).

În cadrul expoziției mai apar și reproduceri după documente relevante pentru istoria acelei perioade, fotografii ale unor bunuri de patrimoniu sau emisiuni filatelice, mai vechi sau actuale, dedicate Regelui Mihai.

În premieră, vizitatorii pot să urmărească un film din arhiva media a Muzeului Național al Bucovinei, film care a fost trecut în format digital și remasterizat, ce prezintă vizita familiei regale la Muzeul de Istorie din Suceava și la Cetatea de Scaun, din data de 16 august 1997.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Mobilier, medalii, obiecte personale ce i-au aparținut principelui Mihai, panouri foto-documentare, expuse la Muzeul de Istorie.
 Vizualizări articol: 525 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Mobilier, medalii, obiecte personale ce i-au aparținut principelui Mihai, panouri foto-documentare, expuse la Muzeul de Istorie5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei