Un biciclist în vârstă de 63 de ani a ajuns la spital după ce a fost aruncat pe carosabil în urma unui accident provocat de o șoferiță. Incidentul s-a petrecut în dimineața zilei de sâmbătă, în Rădăuți, la sensul giratoriu în care se află străzile Bogdan Vodă și Tudor Vladimirescu. Autoturismul marca Skoda, condus de o femeie în vârstă de 70 de ani, din Bădeuți, a intrat în sensul giratoriu, fără a acorda prioritate biciclistului, iar impactul nu a mai putut fi evitat. Bărbatul a fost transportat cu ambulanța la spital, iar acolo a primit îngrijiri de specialitate. Atât biciclistul cât și șoferița au fost testați cu aparatul etilotest, care a indicat, în ambele situații, valoarea zero. Acum, femeia s-a ales cu dosar penal și este cercetată pentru infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.