Vineri, 3 noiembrie, de la ora 17:00, la Prestige Ballroom Suceava, va avea loc cea de a 33-a ediție a evenimentului „Gala excelenței în afaceri – Topul firmelor Bucovina 2022”, organizat de Camera de Comerț și Industrie Suceava.
Evenimentul reprezintă o recunoaștere a meritelor antreprenorilor suceveni, conform tradiției, fiind oferite distincții celor mai performante companii, care s-au remarcat prin rezultate economice deosebite. Topul firmelor Bucovina 2022 reprezintă o carte de vizită și o oglindă a realității economice, dar și un prilej de analiză a mediului de business local.
Clasamentul este realizat prin aplicarea unui soft la nivel naţional, iar evaluarea nivelului de performanţă şi stabilirea clasamentelor pe domenii, grupe de activitate şi grupe de mărime a firmelor se realizează în baza unei metodologii.
Împărţirea domeniilor pe grupe de activitate se realizează în baza Codului CAEN, al obiectului de activitate a firmelor, declarat pe propria răspundere în situaţiile financiare anuale, iar indicatorii utilizaţi pentru clasificarea firmelor sunt: cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficienţa utilizării resurselor umane, eficienţa utilizării capitalului angajat.
Sursele de informații utilizate în întocmirea Topului sunt situațiile financiare aferente exercițiului financiar 2022, la data de 14 iulie 2023, inclusiv cele depuse în zero, în conformitate cu Directivele Europene, furnizate de Ministerul Finanţelor Publice, informaţii despre firmele legal înregistrate în România, furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului și informaţiile despre firme rezultate din activitatea Camerelor judeţene.
Analiza indicatorilor economici ai societăților din județul Suceava care au depus situațiile financiare anuale aferente exercițiului financiar 2022 evidențiază următoarele:
· Numărul societăţilor care au depus situațiile financiare aferente anului 2022 este de 18.720, cu 6,09% mai mare față de anul 2021, iar cifra de afaceri netă înregistrată de acestea a fost de 32.646,05 mil. lei, în creștere cu 19,94% față de anul 2021.
· Valoarea profitului din exploatare obţinut de către societăţile din judeţul Suceava a crescut anul trecut cu aproape 10,62%, însă rata profitului a înregistrat o scădere de 7,79%, comparativ cu anul 2021.
· Numărul mediu de salariaţi angajați în cele 18.720 societăți comerciale este de 74.379, cu 4,67% mai mulți față de anul 2021, iar productivitatea medie a muncii a crescut cu 14,62%.
Analizând indicatorii economici ai firmelor în funcție de domeniile de activitate putem observa faptul că și în 2022 cele mai multe societăți din județ, respectiv 5.250, activează în domeniul comerțului cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor.
Pe următoarele două poziții se situează societățile din construcții (2.393) și cele din transport și depozitare (2.333).
Companiile din domeniul comerțului au realizat și cea mai mare cifră de afaceri - 11.205,58 mil. lei, urmate de cele din domeniul industriei prelucrătoare cu 8.949,37 mil. lei și societățile din transporturi și depozitări cu 4.224,71 mil. lei. Firmele care au înregistrat cele mai mari valori ale profitului din exploatare activează în domeniul comerț (1.049,87 mil. de lei), urmate de industria prelucrătoare, cu un profit de 695,29 mil. lei, și de construcții, cu o valoare a profitului de 437,48 mil. lei.
Ierarhia se modifică în ceea ce privește rata profitului, unde companiile din domeniul informațiilor și comunicațiilor înregistrează cea mai mare rată a profitului, 44,45%, urmate de cele din domeniul tranzacțiilor imobiliare cu o rată a profitului de 39,85% și firmele care desfășoară activități profesionale, științifice și tehnice (34,59%).
Cei mai mulți salariați activează în industria prelucrătoare (17.792 angajați), în comerț (16.006 angajați) și în construcții (10.429 angajați), iar cel mai ridicat nivel de productivitate a muncii este înregistrat de domeniul producției și furnizării de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat, respectiv 0,992 mil. lei/salariat, urmate de comerț cu 0,700 mil. lei/salariat și tranzacțiile imobiliare cu 0,518 mil. lei/salariat.
În ciuda provocărilor cu care antreprenorii suceveni se confruntă, evoluția indicatorilor înregistrați demonstrează faptul că aceștia reușesc să facă față provocărilor din mediul de afaceri, să se adapteze și să înregistreze progrese.
Camera de Comerţ şi Industrie Suceava adresează felicitări tuturor societăților comerciale nominalizate anul acesta în Clasamentul Topul Firmelor, considerând că acestea sunt cele care fac cinste şi dau măsura dezvoltării economice a judeţului prin profesionalism, muncă și tenacitate și speră ”să ne fie alături în continuare, ca membri activi ai celei mai vechi şi mai importante organizaţii patronale județene la împlinirea a 33 de ani de existență și activitate în sprijinul mediului de afaceri”.
Pentru a onora și în acest an munca, eforturile și devotamentul antreprenorilor județeni, aceștia sunt invitați la „Gala excelenței în afaceri 2023”, în data de 3 noiembrie 2023, ora 17:00, la Prestige Ballroom Suceava.