Liderul AUR Suceava, deputatul Doru Acatrinei, i-a transmis premierului României, Marcel Ciolacu, să nu mai negocieze în genunchi aderarea României la Schengen. Într-o interpelare transmisă premierului, deputatul AUR Doru Acatrinei a amintit că aderarea României și Bulgariei la Schengen nu a figurat pe ordinea de zi a Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI) din 9-10 martie 2023, iar țara noastră a fost abandonată de partenerii europeni cu motivația oficială că Spațiul Schengen nu este unul funcțional, întrucât pătrund foarte mulți migranți. „Asta deși la ieșirea din România și intrarea în spațiul Shengen sunt astăzi controale la frontieră organizate sub rigorile Schengen. România a rămas în afara Spațiului Schengen din cauza ineficienței sistemului de organizare adoptat de țările care astăzi sunt în acest spațiu de liberă circulație. Mai exact, cancelarul austriac Karl Nehammer afirmă răspicat că tocmai Comisia Europeană a rămas datoare cu redactarea unui plan pentru migraţie”, a spus Acatrinei, care consideră că acest plan poate fi redactat cu România în interiorul Schengen.
El a mai precizat că acest conflict nu este reglat pentru că Austria nu poate formula foarte clar o cerere concretă, astfel încât România să știe clar ce condiții trebuie să îndeplinească. „Reproșul domnului Nehammer a fost că noi am fi furnizori de migranţi, lucru neadevărat, întrucât acești migranți ajung în Austria prin Serbia și Croația, aceasta din urmă a fost primită în Schengen deși este o rută a migrației ilegale. Faptul că Schengen nu funcționează în actuala componență nu înseamnă că România trebuie să rămână în afara spațiului Schengen. România protejează frontierele externe ale UE mai bine decât țări care se află astăzi în Schengen”, a spus deputatul AUR de Suceava. El a atras atenția că statul român nu a atacat decizia la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, deși reprezentanții țărilor membre UE știu că demersul Austriei este unul politic, pentru a salva de la prăbușire partidul cancelarului Karl Nehammer.
„Pentru redarea demnității românilor, domnule prim-ministru, este necesar ca prin canalele diplomatice la care participă Ministerul de Interne, membru al JAI, dar și Ministerul de Externe, să cereți Spaniei în mod expres să pună pe agenda JAI din decembrie 2023 intrarea României în spațiul Schengen cu aeroporturile, de la 1 ianuarie 2024. Mai întâi pentru că nici un migrant ilegal nu circulă cu avionul, iar mai apoi pentru că art.2 din Tratatul UE precizează clar că uniunea se bazează pe valori precum egalitate, nediscriminare și demnitate umană. Or, despre asta este vorba, despre demnitatea românilor și despre libera circulație, care are un impact imens și asupra economiei României”, a declarat deputatul AUR de Suceava. În final, acesta i-a solicitat premierului să spună clar când va cere Spaniei să pună pe agenda JAI aderarea României la spațiul Schengen.