În cadrul După-amiezilor francofone la Suceava, Alianța Franceză din Suceava demarează miercuri, 18 octombrie 2023, la ora 18.00, o serie de întâlniri cu scriitori francofoni suceveni sub genericul Rencontres-Lectures avec des écrivains francophones de Bucovine.
Gazda acestor după-amiezi culturale va fi scriitorul şi artistul vizual Constantin Severin, o personalitate de marcă a Bucovinei, care va prezenta evenimente editoriale recente şi autori locali care s-au remarcat şi implicat în viaţa culturală a Sucevei şi Bucovinei.
Întâlnirea de astăzi va aduce în faţa publicului sucevean Les vie des peintres, o carte de poezie recent apărută la editura franceză l’Harmattan sub semnătura lui Constantin Severin şi cu o prefaţă de profesor Elena-Brânduşa Steiciuc. Cartea conţine 25 de poeme dedicate unor pictori celebri din secolul XX şi combină poezia, eseul şi confesiunea literară. Versiunea în limba engleză a obţinut prestigiosul premiu internaţional de poezie Aco Karamanov în 2022, iar o parte din poeme au fost incluse în antologii şi magazine literare prestigioase din lumea întreagă.
Publicul sucevean va avea astfel posibilitatea de a asculta un recital de poezie în limba franceză realizat de autor, dar şi de a interacţiona pe subiecte legate de poezia actuală şi de alte aspecte referitoare la viaţa culturală şi artistică suceveană şi francofonă.
Mai multe informații și documente despre această activitate pot fi consultate pe adresa Facebook a Alianței Franceze din Suceava, precum și pe site-ul Alianței Franceze din Suceava: https://afsuceava.ro.