Liderul AUR Suceava, deputatul Doru Acatrinei, i-a transmis o interpelare premierului României, Marcel Ciolacu, în care îl întreabă pe acesta când va fi inițiat un program național pentru reducerea prețului medicamentelor, dar și când vor avea acces facil pensionarii la analize gratuite în timp util și nu peste trei luni, cum se întâmplă în momentul de față.
Doru Acatrinei a arătat că jumătate din medicamentele aprobate în România s-au scumpit cu 14% în luna august 2023, iar de atunci și până acum prețurile au mai crescut cu 20%. „Românii nu mai au bani pentru medicamente și tratamente, iar farmaciștii spun că pacienții renunță la unele medicamente pentru că nu și le pot permite. Mai mult, românii sunt din ce în ce mai bolnavi, iar prețul medicamentelor este din ce în ce mai mare”, a spus Acatrinei.
El a explicat că potrivit unei analize a Consiliului Concurenței, prețurile medicamentor eliberate fără prescripție medicală cuprinse într-un studiu au urcat cu procente cuprinse între 11% şi 66% în perioada 1 ianuarie 2021 – august 2023. El a mai spus că în comparație cu anul 2019, prețul medicamentelor a crescut cu 500%, astfel încât lipsa stocurilor s-a generalizat în spitale. „Îngrijirea pacienților e afectată astfel în mod sever, managerii de spitale cerându-le familiilor bolnavilor să cumpere de la farmacii tratamentele necesare, iar situația se va agrava dacă nu vor fi luate măsuri”, a declarat deputatul AUR de Suceava.
Pe de altă parte el a făcut referire și la faptul că legislația din România prevede un set standard de analize gratuite, decontate de Casa de Sănătate, însă pacienții trebuie să aștepte chiar și trei luni până la programarea efectivă a analizelor. Doru Acatrinei a spus că de această situație sunt afectați în special pensionarii, care nu reușesc să-și facă analizele de care au nevoie în timp util. „Pentru a rezolva toate aceste probleme trebuie o reașezare a bugetului și alocarea banilor pentru nevoi reale. Asta în condițiile în care Ministerul Sănătății spune că are prea puțini bani alocați pentru a rezolva problemele”, atrage atenția liderul AUR Suceava.
În aceste condiții, el i-a solicitat premierului Marcel Ciolacu soluții concrete pentru reducerea prețului la medicamente și un acces mai facil la serviciile medicale. „Solicităm adoptarea unui program naţional pe modelul reducerii prețurilor la alimentele de bază. Și poate de data aceasta vor fi rezultate palpabile și se vor reduce prețurile la un set de medicamente de bază”, a declarat Acatrinei. El propune ca sumele necesare pentru acest program să provină din eliminarea finanțării partidelor politice parlamentare de la bugetul de stat și din eliminarea pensiilor speciale.