Șefa Corpului de Control al prefectului județului Suceava, Elena Gabriela Gemănaru, a fost detașată la Secretariatul General al Guvernului - Departamentul pentru Relația cu Parlamentul, unde și-a început activitatea din data de 16 octombrie a.c.. Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a transmis că detașarea s-a făcut la solicitarea SGR. „Îi urez succes în activitatea viitoare, privesc cu încredere contextul actual marcat de provocări multiple, luând în considerare calitățile profesionale ale colegilor mei, recunoscute și apreciate, inclusiv de instituțiile centrale”, a arătat prefectul Moldovan.
Elena Gabriela Gemănaru a venit la Prefectura Suceava prin concurs, în luna august a anului trecut. Este de profesie avocat și a absolvit Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în anul 2008, cu media 10,00. În perioada masteratului s-a angajat pe post de consilier juridic la o firmă din Iași, iar din 2011 a lucrat ca avocat în Baroul Suceava. Este căsătorită și mama unui copil.
Întrebată de ce a părăsit avocatura pentru a lucra într-o instituție a statului, Elena Gemănaru a răspuns că nu se mai regăsea în această profesie și s-a declarat „onorată” să lucreze într-o instituție guvernamentală.