Un tânăr în vârstă de 30 de ani, unul dintre cei patru fugari de poliție de la finele săptămânii trecute, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de magistrații de la Judecătoria Suceava, în urma propunerii înaintate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.
Petronel Emilian Condurache a primit mandat de arestare în condițiile în care mai avea și o altă infracțiune recentă de conducere fără permis.
Sâmbătă, în jurul orei 16.40, un echipaj de la Secția Burdujeni a efectuat semnal de oprire unui motociclist care rula dinspre Burdujeni spre Adâncata.
Tânărul de pe vehiculul cu două roți nu a oprit la semnal și a gonit pe direcția Adâncata-Hănțești.
La Hănțești, pe o porțiune de carosabil cu pietriș, motocicleta a derapat și a ieșit în decor pe un câmp lateral, tânărul căzând și lovindu-se ușor.
Polițiștii ajunși din urmă au solicitat un echipaj medical la fața locului și au trecut la verificări. Tânărul a fost evaluat de echipajul medical, care a concluzionat că acesta nu avea probleme de sănătate.
S-a stabilit că fugarul are 30 de ani, este cu domiciliul în Valea Lupului - Iași și nu are permis de conducere pentru nici o categorie auto.
La aparatul DrugTest au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, consum de canabis mai exact.
Cu privire la presupusul consum de droguri, se așteaptă rezultatele probelor recoltate la spital, pentru a se trage o concluzie.
Chiar și așa, având în vedere recidiva la conducere fără permis, s-a formulat propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracțiunilor de conducere fără permis și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Judecătoria Suceava a admis propunerea procurorilor și, în ședința de duminică, 15 octombrie, a emis mandat de arestare preventivă valabil până pe 13 noiembrie.
Inculpatul a contestat măsura de arestare preventivă la Tribunalul Suceava și cere o măsură mai blândă decât arestul preventiv.