Pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava va avea loc joi, 26 octombrie, de la ora 18:00, spectacolul folcloric „Bucovina, strai ales”, proiect realizat în colaborare cu Primăria și Consiliul Local al municipiului Suceava. Pe scenă vor evolua Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” Suceava și nume importante din lumea muzicii populare: Constantin Bahrin, Grigore Gherman, Marian Gogan, Gheorghiță Rotaru, Brândușa Covalciuc Ciobanu, Loredana Codin, Ioana Penciuc, Alexandru Brădățan, Mihai Cotos, Doina și Ciprian Petroaie, Ancuța Corlațan, Dana Dăncilă, Elena Negru, Sorin Filip, Gabriela Teișanu, Celina Gherghelaș, Nicolae Vieru.