Cupa Monitorul a avut în program meciuri deosebit de spectaculoase pe finalul săptămânii trecute. Capul de afiș a fost constituit de finala de la Super Elită, în care s-au aflat față-n față cei mai buni tenismeni suceveni, Bogdan Marasin și Mihai Pânzaru. Chiar dacă a pornit cu șansa a doua în fața mai tânărului său oponent, Mihai Pânzaru a dat o replică extrem de dârză, scorul final de 6-3, 7-6 în favoarea lui Bogdan Marasin oglindind fidel cum au stat lucrurile pe teren.
La fel de intens a fost meciul decisiv pentru titlu din cadrul Categoriei Principală -40, care a adus de-o parte și de alta a fileului tinerele speranțe Maya Rotari și Ștefan Morari, în vârstă de doar 14 ani. A fost un duel foarte spectaculos, cu schimburi frumoase de mingi, care s-a încheiat cu victoria în trei seturi a jucătoarei care a avut nervii mai tari pe final, Maya Rotari, cu scorul de 6-4, 5-7, 6-3.
Plin de suspans a fost și duelul venerabililor Constantin Bălan și Vasile Ungureanu, care și-au disputat supremația Categoriei Veterani +60. După ce a pierdut clar primul set, Vasile Ungureanu a găsit resursele necesare să echilibreze meciul și să se impună în cele din urmă cu scorul de 1-6, 6-4, 10-5.
La sfârșitul săptămânii trecute s-au mai jucat partidele Gelu Dănilă – Andu Vornicu 3-6, 6-3, 11-9 (Principală +50, Sferturi), Ștefan Ungureanu – Olivian Brandis 6-3, 6-2 (Principală +40, Semifinală) și Tudor Florea – Toma Lazaroff 6-0, 6-2 (Secundară -40, Semifinală).
Pentru ziua de marți, pe tabloul de concurs se află un alt meci interesant, este vorba de confruntarea dintre Dorin Goian și Ștefan Ungureanu, care va avea drept miză titlul de campion al Categoriei Principală +40. Partida se va juca la Baza sportivă „Unirea”, cu începere de la ora 14.00.