Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 5 oct 2023 - Anul XXVIII, nr. 234 (8458)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   4 imagini |   ø fişiere video

Colțul cititorului

Educația, libertatea de a construi un viitor

Joi, 5 Octombrie 2023 (09:02:59)

Ziua Educaţiei s-a sărbătorit în avans şi la Liceul Tehnologic „Ştefan cel Mare” din Cajvana. Pentru cadrele didactice ale acestei instituții formatoare a tinerei generații, sărbătoarea a fost un prilej excelent de a omagia dascălii și de a sublinia, încă o dată, nevoia de educație de calitate într-o lume în continuă transformare.

Astfel, în perioada 3-4 octombrie, au fost organizate mai multe activități școlare, dar și extrașcolare, iar în cadrul consiliului profesoral desfășurat miercuri, 4 octombrie 2023, la Casa de Cultură din localitate, sărbătoarea a fost marcată prin prezentări ppt și referate, coordonate de doamna consilier educativ, prof. înv. primar Rotar Nicoleta, toate cu tema „Educația, libertatea de a construi un viitor”.

„Când vorbim de școală, vorbim de copii. Toți frumoși și veseli și fiecare cu potențialul său. Spunem despre ei că sunt educați sau mai puțin educați. Educația unui copil este partea vizibilă, vârful aisbergului, materializată în comportamente, cunoștințe, abilități, mod de viață și de acțiune (30%). În spatele ei (70%) stă munca, care este atribuită școlii și profesorilor. Menirea noastră în educație este să creăm cât mai mulți oameni frumoși.” (consilier educativ, prof. Rotar Nicoleta).

Activitatea a debutat cu poezia „Ce este școala?” de Vali Slavu, recitată de elevul Creangă Daniel, din clasa a II-a E, învățătoare Mârza Rahila. ”Ce este școala?”, de Vali Slavu: ”Școala nu-i doar o clădire / Este suflet și iubire / O grădină poate fi, / Nu de flori, ci de copii. / Școala este locu-n care / Visurile-ncep să zboare / Cu aripi ce ies din carte, / Tot mai sus, tot mai departe.”

„Copilul este educat într-o familie sănătoasă, în care îi sunt transmise adevăratele valori morale: hărnicie, simplitate respect, sacrificiu, tradițiile, dragostea față de învățătură, puterea propriului exemplu, altruismul, prin sfatul dat cu blândețe, dar în același timp cu fermitate. Adultul pune în practică aceste valori care se reflectă prin rugăciunea pentru mântuire, nu doar a mamei, ci a lumii întregi, din simplu motiv că: „așa o zis mama” citează în materialul prezentat reprezentanta părinților, prof. înv. primar Rezuș Mihaela.

În cadrul educației religioase, domnul profesor Onoi Gheorghe prezintă într-un ppt poezia creștină „Te caut Iisuse” și câteva cuvinte în care subliniază faptul că „nu te poți considera persoană culturală dacă nu cunoști propriile referințe religioase sau pe cele ale persoanelor cu care coexiști în comunitate, dacă nu știi nimic despre istoria credințelor și religiilor, dacă nu înțelegi fenomenologia actului religios. A nu fi formați și în perspectivă religioasă înseamnă să rămânem infirmi din punct de vedere spiritual”.

Și rolul educației emoționale este evidențiat de către consilierul școlar, doamna Poroh Diana. „Prin dezvoltarea și educarea emoțională ne creștem autocunoașterea, stăpânirea de sine, înțelegem emoțiile, gândurile și motivațiile celorlalți și construim relații valoroase cu ei. Nu există mod de a-ți aduce fericirea dacă nu știi foarte bine cine ești și ce dorești. Educația emoțională înseamnă să gândești cu inima.”

Șefa catedrei de limba și literatura română, profesoara Crăciun Cristina, a subliniat rolul educației prin lectură, astfel că „lectura este puntea dintre tine și lume, lectura te învață să gândești liber”.

Educația patriotică a fost reprezentată cu succes de către doamna profesoară de istorie Ureche Casandra. Conduita patriotică și convingerile nu se transmit, ci se elaborează și se formează în și prin activitate. Realizarea educației patriotice în școală presupune un echilibru între modalitățile informative și formative.

Elevii din ciclul primar și gimnazial au realizat lucrări plastice, prin care au subliniat rolul educației în general, dar și rolul pe care îl au în acest proces familia, biserica, societatea și, nu în ultimul rând, școala. Temele principale pe care le-au realizat sunt: „Spune DA educației”, „Roadele educației”, „Citate despre educație”, „Legenda profesorului”.

Conducerea Liceului Tehnologic „Ștefan cel Mare” Cajvana, reprezentată de domnul director coordonator, prof. Robu Nicolae, directorii adjuncți, prof. înv. primar Tomuț Cristina, prof. Ciotu Iulian și prof. Crăciun Marius, a subliniat implicarea cadrelor didactice și a elevilor în desfășurarea activităților cu acest prilej de sărbătoare, dar și de reflecție, mulțumindu-le pentru profesionalismul arătat, transmițând, de asemenea, urările de sănătate, putere de muncă și rezultate frumoase în activitatea didactică.

Reprezentantul Sindicatului, profesor Gheorghe Aurelian Onoi, împreună cu reprezentanţii unităţii, au „îndulcit” activitatea cu un tort ornat semnificativ Zilei Educaţiei...

„Cu satisfacție am urmărit frumoasele activități desfășurate în școala noastră cu prilejul Zilei Mondiale a Educației. Pot concluziona în doar câteva cuvinte că educația înseamnă dedicare, ambiție, inteligență, egalitate, cultură și foarte multă muncă din partea tuturor”, a spus domnul director Robu Nicolae.

 

Prof. înv. primarLidia Loredana Seserman

Responsabilă cu promovarea imaginii Liceului Tehnologic Ștefan cel MareCajvana

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Educația, libertatea de a construi un viitor.
 Vizualizări articol: 1079 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Educația, libertatea de a construi un viitor0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei