Ansamblul Cameral de Muzică Veche ,,Anton Pann” a concertat, în prima zi din octombrie, în Templul Mare Evreiesc din Rădăuți, în cadrul proiectului cultural ,,Muzică și Istorie în Țara Fagilor”. A fost un tablou artistic neasemuit, spun participanții, ce a făcut ca inimile celor din public să vibreze la cel mai înalt nivel. Repertoriul variat propus auditoriului de membrii ansamblului, aflați pentru prima dată într-un concert în municipiul Rădăuți, a stârnit sentimente greu de descris.
Actul academic și spectrul artistic al riguroaselor cercetări realizate cu ajutorul vechilor manuscrise au surprins emoția, bucuria și au stârnit ropote de aplauze din partea publicului. ,,Muzică veche în Sinagogă”, cum s-a denumit concertul, a fost un eveniment în care muzica cultă, muzica de târg și muzica din zona rurală s-au contopit într-o interpretare excepțională a Ansamblului Cameral de Muzică Veche ,,Anton Pann”, compoziții din colecția lui Dimitrie Cantemir, Anton Pann, Gheorghe Ucenescu, dar și ale altor autori anonimi fascinând publicul prezent la eveniment, sala fiind arhiplină.
Viviana Huțuleac, PR Proiect ,,Muzică și Istorie în Țara Fagilor”, a spus că, în Anul cultural ,,Dimitrie Cantemir”, „compozițiile celui celebrat de-a lungul întregului an, în interpretarea talentaților muzicieni, au adus în memoria auditoriului atât evenimente istorice, cât și detalii despre talentul fostului domn al Moldovei”.
Istoricul Templului Mare Evreiesc din Rădăuți a fost prezentat de prof. Daniel Hrenciuc, iar prezentarea evenimentului a fost realizată de muzicologul Loredana Baltazar.
,,Muzică și Istorie în Țara Fagilor” este un proiect cultural cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și este organizat de Casa de Cultură a Municipiului Rădăuți, împreună cu partenerii: Herghelia Rădăuți, Judecătoria Rădăuți, Sinagoga Mare Rădăuți - Asociația Comunitatea Evreilor Rădăuți, Muzeul Etnografic ”Samuil şi Eugenia Ioneț” Rădăuți, fiind susținut de Expo Moto Bucovina și Primăria Municipiului Rădăuți.