Cadrele universitare și studenții Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava au deschis luni oficial noul an universitar, în cadrul unei festivități care a avut loc în Aula Magna a instituției. Noul an universitar 2023-2024 a fost deschis în prezența conducerii universității, a reprezentanților autorităților județene și locale, a cadrelor didactice și a studenților.
După intonarea imnului Universității ”Ștefan cel Mare” a luat cuvântul rectorul USV Valentin Popa, care a vorbit despre dezvoltarea universității sucevene și programele noi de studiu apărute în planul de învățământ, precum și despre investițiile în infrastructura universității, unele demarcate în acest an, iar altele în diferite stadii de derulare. El le-a transmis tinerilor studenți, admiși într-un număr record de 4.410 în acest an la licență, master și doctorat, urările de bun venit în instituția suceveană și de continuare cu succes a activității pe care o derulează. ”Dragi boboci, sunteți a 61-a promoție care începe studiile academice în universitatea noastră, care în acest an a împlinit 60 de ani de existență. Am ajuns astăzi să studiem într-un campus impresionant, de peste 54.000 de metri pătrați de spații de învățământ și cercetare, dezvoltat la standarde europene. Trebuie să înțelegeți că de astăzi sunteți studenți, iar după acest moment veți participa fiecare la festivitățile de deschidere la nivelul facultăților. Vă doresc o viață de student magică alături de Universitatea <Ștefan cel Mare> Suceava, sub sloganul <Visează, creează, inovează!>. Declar deschis anul universitar 2023-2024.”
· Investiții importante, necesare în dezvoltarea universității sucevene
În cuvântul său, rectorul USV, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, a vorbit și despre extinderea ofertei de învățământ a USV și despre noile investiții așteptate în instituția suceveană de învățământ superior: ”Începem acest an universitar cu 3 programe noi de studiu, cum sunt Matematică-Informatică, Licență de 3 ani în cadrul Facultății de Economie, Administrație și Afaceri, apoi în cadrul Facultății de Istorie și Geografie – Managementul Serviciilor Sociale și de Securitate, un Master de 2 ani. Tot un Master este dezvoltat și în cadrul Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, intitulat Comunicare Media și Industrii Creative. Într-adevăr, primul an este un hop care reprezintă adevărata admitere la studii universitare. Cine ajunge mai departe, are o șansă reală să obțină și o prestigioasă diploma europeană a universității noastre. Vorbind de investiții, în Campusul 2 de la Moara lucrurile se mișcă, aici fiind deja demarată în acest an construcția unui important cămin studențesc cu 820 de locuri. Tot pentru acest nou spațiu a fost demarată documentația pentru realizarea unei cantine-restaurant pentru studenți, a unui spațiu generos pentru noul sediu al Facultății de Mecanică și Autovehicule Rutiere și a unei clădiri pentru Facultatea de Silvicultură, iar spaţiul generos ne va permite construcția unei adevărate, moderne și impresionante Case de Cultură în același campus.”
· Colaborările strânse ale USV cu instituțiile locale și județene vor continua
Dezvoltarea universității sucevene nu ar fi fost posibilă fără o colaborare bună cu autoritățile locale și județene. De aceea la festivitate au fost prezenți vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Niculai Barbă, care a spus: ”Universitatea constituie un pol în jurul căruia se dezvoltă o comunitate. Începutul de an universitar se desfășoară în acest an sub auspiciile înființării acelor secții clinice, iar pentru spitalul județean, în cursul zilei de joi, deliberativul județean a aprobat modificarea structurii organizatorice a spitalului județean, astfel încât astăzi, odată cu începerea anului universitar, Spitalul Județean de Urgență <Sf. Ioan cel Nou> de la Suceava a devenit spital clinic. Este o realizare deosebită la care s-au implicat atât universitatea, cât și administrația județeană, într-o colaborarea care se regăsește pe mai multe domenii.”
O deosebită colaborare a fost deschisă de universitate cu Primăria Suceava, în cadrul unui mare, ambițios și onorant proiect denumit ”Smart City”, iar de ani buni Primăria și Consiliul Local Suceava sprijină cu un buget considerabil echipa de handbal a Clubului Sportiv Universitar Suceava. Ion Lungu, primarul municipiului, a adus și o veste bună pentru studenți: ”Începând de astăzi, toți studenții Universității <Ștefan cel Mare> din Suceava pot circula gratuit cu mijloacele de transport în comun ale municipalității. Vivat, Crescat, Floreat, USV!”
Începând cu ora 10.30, deschiderea anului universitar a fost marcată în cadrul unor festivități organizate de cele 11 facultăți din cadrul instituției, în diferite spații ale universității, iar începând cu ora 19.00, de un concert organizat în campusul universității.