O femeie a trăit coșmarul vieții, după ce a fost violată în propria mașină. Femeia își terminase tura de serviciu la societatea din Rădăuți unde este angajată. La plecare a fost abordată de un coleg, care i-a cerut să-l ia cu mașina și să-l ducă acasă. Femeia a acceptat, deși nu cunoștea unde locuiește colegul de serviciu. În momentul în care au ajuns în zona denumită ”Osoi” din Horodnic de Sus, bărbatul i-a cerut să oprească autovehiculul. Femeia s-a conformat, moment în care colegul a smuls cheile din contact, iar după ce a amenințat-o a obligat-o să întrețină raporturi sexuale în autoturism.
După consumarea acestui episod, bărbatul i-a spus colegei că o va duce acasă și s-a urcat la volan. La un moment dat a adormit, iar de acest aspect a profitat femeia care a sunat la numărul unic de urgență 112, unde a reclamat totul. Alexandru Ionuț Cavalciuc a fost reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de joi un magistrat de drepturi și libertăți de la Judecătoria Rădăuți a admis propunerea de arestare formulată de procurori. Bărbatul este cercetat acum pentru comiterea a două acte de viol, respectiv lipsire de libertate în mod ilegal.