Cu ocazia Zilei Internaționale a Vârstnicilor, în cadrul serviciilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava derulăm Campania ”Flori pentru inimi”, în perioada 1-7 octombrie 2023, prin acțiuni dedicate persoanelor vârstnice din centrele noastre și din comunitățile în care funcționează serviciile noastre.
În acest sens, transmitem tuturor seniorilor din centrele rezidențiale aflate în structura DGASPC Suceava sau private, dar și din comunitățile județului Suceava, din România și din lume, La mulți ani, buni și liniștiți, multă sănătate și oameni dragi aproape!
Proverbele popoarelor ne aduc aminte cât de mult ar trebui să ne prețuim bătrânii, deoarece ei sunt cei care se află la temelia creșterii, educării și formării caracterului nostru. Ei sunt cei care ne-au învățat să ne ridicăm atunci când ne-a fost greu, să iubim, să plângem, să dăruim, să apreciem, să ne bucurăm, să citim, să evoluăm, să construim, să zburăm!
Important!
Ca urmare a întâlnirilor organizate în anul 2023 de către DGASPC Suceava cu reprezentanții celor 114 primării din județul Suceava și a chestionarelor aplicate, din analiza datelor furnizate de către aceștia, a reieșit faptul că peste 50% dintre persoanele vârstnice de la nivelul județului Suceava necesită ajutor zilnic.
Este obligaţia noastră, ca societate în ansamblu, să găsim soluții concrete pentru ameliorarea condiţiilor de viaţă ale persoanelor vârstnice, prin prelungirea perioadei de viață activă. Avem datoria să creăm acele punţi de solidaritate între generaţii, care să asigure păstrarea demnităţii umane pe tot parcursul vieţii.
La nivel național funcționează Telefonul Vârstnicului (0800 460 001) prin proiectul Fundației Principesa Margareta a României, care are ca motto „Răspundem cu suflet vârstnicilor”. Este prima linie telefonică gratuită și confidențială, la care vârstnicii din România pot suna pentru a obține sprijin, îndrumare sau pur și simplu pentru a sta de vorbă cu cineva atunci când se simt singuri.
Cu acest prilej, lansăm din partea DGASPC Suceava o provocare adresată școlilor din fiecare comunitate, pentru ca, în perioada 1-7 octombrie 2023, copii și tinerii să ofere o felicitare și o floare bunicilor și persoanelor în vârstă pe care le au în preajmă, însoțite de câteva cuvinte calde, spuse din suflet și de un zâmbet pentru a le bucura clipa.
Vă mulțumim tuturor și fiecăruia în parte pentru respectul și dragostea pe care le acordați celor care ne sunt nouă, tuturor, Rădăcini și pentru care noi, adesea, uităm să le fim Aripi pentru a le face mai ușoară bătrânețea!
Echipa DGASPC Suceava