Cea de-a VIII-a ediția a Crosului Sucevei va avea loc duminică, 24 septembrie, sucevenii putând participa la probe diferențiate pe categorii de vârste.
La ediția din acest an vor fi zece categorii de vârstă, care vor alerga pe distanțe de 600, 800, 1000, 2000 sau 2500 de metri.
Cei mai mici dintre copii, sub vârsta de 8 ani, pot participa la proba de 600 de metri, în timp ce proba Open va fi destinată sucevenilor de peste 50 de ani, care vor alega 2.000 de metri.
Cel mai mult vor alerga băieți și fetele din categoria 30-35 de ani, 2500 de metri.
Pe esplanada Casei de Cultură este amenajat un cort unde se fac înscrieri pentru participare la cros și unde se vor face înscrieri și în ziua competiției.
Crosul Sucevei va începe de la ora 11.00.
Înscrierile se fac în baza unui act de identitate sau certificat de naștere. Copiii sub 14 ani, care se prezintă cu certificatul de naștere, trebuie să fie însoțiți de un adult din familie, care să semneze o declarație prin care să-și dea acordul în vederea participării acestora la concurs.
Premiile care se vor oferi constau în tricouri, rucsacuri, medalii, cupe, diplome, agende personalizate etc.
Crosul Sucevei este organizat cu sprijinul Primăriei municipiului Suceava și al Consiliului Local Suceava, prin programul de finanțare nerambursabilă 2023.
Invitată specială a evenimentului este Doina Melinte, campioană olimpică, mondială și europeană la atletism.