Miercuri, 13 septembrie, este zi de sărbătoare pentru toți pompierii din România. Se vor sărbători 175 de ani de la lupta din Dealul Spirii, când pompierii Capitalei, conduşi de căpitanul Pavel Zăgănescu, au înfruntat armata otomană venită să oprească revoluţia română. Acest moment de glorie al armei pompierilor a fost ales pentru a fi marcată Ziua Pompierilor din România.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava organizează astăzi o serie de manifestări la care sunt așteptați toți sucevenii.
La sediul ISU Suceava, pe strada Universității din Suceava, de la ora 11:00 se va desfășura un ceremonial religios de cinstire a memoriei eroilor pompieri, prin întâlniri cu pompierii rezervişti, precum şi prin scurte alocuțiuni ale oficialităților. De asemenea, se vor depune coroane de flori, atât la statuia „Pompierul” din faţa inspectoratului, cât şi la mormintele celor trei eroi pompieri din judeţul Suceava: sergentul major (post mortem) Vasile Popiuc din Moldova Suliţa, sergentul major (post mortem) Ioan Crăiuţ din Frumosu şi sergentul major (post mortem) Victor Ivaşcu din Sadova.
Ceremonia se va desfășura în fața sediului Inspectoratului pentru Situații de Urgență și se va încheia cu Defilarea Gărzii de Onoare.
Porţile tuturor subunităţilor pompierilor militari din judeţ se vor deschide astăzi de la ora 9.00 la ora 16.00 pentru toți cetățenii care vor dori să vadă cum se desfășoară activitatea în unități și dotările tehnice ale pompierilor militari.
Se vor organiza diverse ateliere, cu tehnica și accesoriile de intervenție, și se vor împărți materiale informative, cu teme de prevenire și de prezentare a modului în care trebuie reacționat în caz de situații de urgență.
Vineri, 15 septembrie, între orele 9:00-12:00, pompierii militari îl vor cinsti pe ocrotitorul lor - Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș. Acatistul Sfântului și Sfânta Liturghie vor fi oficiate la Biserica Militară, situată în municipiul Suceava, vizavi de sediul ISU
La slujbă va participa Preasfințitul Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, alături de un sobor de preoți militari.