Interpreta de muzică populară Cătălina Rotaru, câștigătoare, în anul 2018, a Trofeului „Vedeta populară”, își lansează joi, 21 septembrie 2023, la ora 18:00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, primul album discografic, intitulat „De ți-o fost dragă Catrina!”.
Este prima dată când tânăra va cânta pe scena suceveană, acompaniată de Orchestra Ansamblului Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu”, condusă de dirijorul Mihai Cotos.
„Am vrut ca anul acesta să îmi marchez ziua de naștere într-un mod deosebit și de neuitat și să aduc sucevenilor un spectacol memorabil, în care să poată urmări și aplauda artiști de mare valoare ai folclorului românesc”, ne-a spus Cătălina Rotaru.
Cu ocazia acestui eveniment, mai spune artista, a dorit să reunească, după 5 ani, juriul care i-a oferit Trofeul „Vedeta populară”. Într-un fel, pentru Cătălina va fi a doua jurizare în cadrul spectacolului organizat de ea, de această dată, un spectacol aniversar.
Pe scenă, alături de sărbătorită vor urca Iuliana Tudor, prezentatoare, Niculina Stoican, Grigore Leșe, Lupu și Cornelia Rednic, Sorin Filip, Angelica Flutur, Bogdan Toma, Oana Tomoiagă, Alexandru Brădățan, Andreea Haisan, Paul Ananie, Petronela Popa, Diana Lungu, Gabriel Treteag, Alexandra Chira, Ilinca Stigleț. Invitații pe care i-a ales să-i fie alături înseamnă foarte mult pentru Cătălina. Unii au contribuit la formarea ei profesională, alții îi sunt modele, iar de alții o leagă prietenii adevărate.
Evenimentul, organizat de Centrul Cultural „Bucovina” și Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” Suceava, este în opinia artistei Cătălina Rotaru „cel mai mare cadou pe care aș fi putut să-l primesc. Să-mi culeg roadele muncii din ultimii ani”. Intrarea la spectacol este liberă.
· De ce Catrina?
Născută și crescută pe tărâm de poveste, în satul Capu Codrului, comuna Păltinoasa, Cătălina a realizat încă din fragedă pruncie că „vocea este cel mai scump dar pe care l-a primit”. De aceea, vrea să dăruiască o parte din sufletul ei, prin voce, tuturor iubitorilor de folclor, aducând pe scenă cântece adevărate din zona Bucovinei. Odată cu ele aducând-o și pe „Catrina”, de unde vine și numele albumului: „De ți-o fost dragă Catrina”. „Primul material discografic la care am lucrat pe parcursul ultimilor ani cuprinde melodii în care mi-am pus toată simțirea și în care am încercat mai întâi să mă regăsesc eu, ca mai apoi să am pretenția să se regăsească și alții. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce astăzi vă pot oferi și le mulțumesc tuturor oamenilor care au fost alături de mine, necontenit, în realizarea acestui material”, ne-a spus interpreta de muzică populară.
De ce Catrina? „Așa îmi spunea mama de mică. Iar într-o zi, o persoană aproape de sufletul meu m-a strigat Catrina și mi-a spus că mi se potrivește mănușă. Atunci mi-am amintit de mama, cum mă striga ea, și, de fapt, eu sunt Catrina. Simt că mă regăsesc foarte bine în acest nume. De acolo și ideea albumului. În mai toate cântecele mele am folosit acest nume, ca lumea să mă asocieze și să mă primească cu acest apelativ, care îmi doresc să și rămână numele meu de scena”, ne-a mai destăinuit artista.
· Pasiunea pentru muzică
Cătălina Rotaruși-a petrecut toată copilăria în satul Capu Codrului, alături de bunici și de fratele mai mare. Dragostea pentru folclor a simțit-o încă de când era în brațele bunicilor, când nu exista duminică fără să nu se uite la Tezaur Folcloric. În casă se asculta mereu muzică populară. Primii pași spre această lume a muzicii i-au fost îndrumați de profesoara Maria Macovei, „omul căruia îi rămân recunoscătoare toată viața”.
Școala generală a absolvit-o în satul natal, după care a urmat Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului, secția filologie, chiar dacă ea și-ar fi dorit din tot sufletul să studieze Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, secția muzică.
Cătălina Rotaru a absolvit facultatea la Cluj-Napoca, la Universitatea „Babeș Bolyai”, secția etnologie, iar mai apoi a terminat și masteratul - „Patrimoniu Cultural”.
„Mi-am propus în prima zi a acestui an ca în septembrie 2023 să scot acest album. A fost un semn de la Dumnezeu ca anul acesta să reușesc să realizez și acest spectacol de lansare al primului album discografic. Ideea aceasta mă frământa încă din anul 2019, dar acum văd că se realizează și sunt fericită. Nimic nu este întâmplător. Mă bucur că reușesc, cu prilejul spectacolului, să-mi întrunesc familia, iar la 26 de ani să am parte de cel mai frumos cadou pe care îl puteam primi vreodată”, spune plină de entuziasm Cătălina Rotaru („Catrina”, „Vedeta populară”).