Un bărbat în vârstă de 38 de ani și-a găsit sfârșitul, luni după-amiază, pe șantierul complexului imobiliar Avanera, din municipiul Suceava, unde lucra ca muncitor necalificat.
Poliția municipiului Suceava a primit un apel la 112 în jurul orei 16.15 de la un inginer de pe șantier care a anunțat că un muncitor s-a electrocutat.
Din cercetările ulterioare a rezultat că luni, în jurul orei 16.00, Darius A., în vârstă de 38 de ani, cu domiciliul în comuna Adâncata, aflat pe șantier în calitate de muncitor necalificat, a coborât singur în zona subsolului blocului 2 aflat în construcție, cu intenția de a acționa asupra unei pompe de apă aflată în funcțiune în exteriorul blocului.
Acea pompă avea rolul de a colecta apa pluvială adunată în exteriorul bazei construcției.
În momentul în care bărbatul a pus mâna pe pompa aflată în funcțiune în apă s-a electrocutat și a căzut cu fața în jos în apa cu adâncimea de aproximativ 40 de centimetri, rezultă din primele cercetări.
Mai mulți colegi au ajunși imediat în perimetrul producerii accidentului au deconectat pompa, iar apoi l-au scos din apă pe bărbat.
Colegii au încercat să îi acorde primul ajutor medical bărbatului până la sosirea ambulanței, personalul medical inițiind manevre de resuscitare, care însă nu au avut vreun efect.
O echipă de cercetare a poliției a demarat cercetări la fața locului pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.
S-a constatat preliminar că bărbatul era echipat corespunzător și prezenta urme clare ale electrocutării – arsuri pe corp.
Conform procedurilor, s-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „ucidere din culpă”, „neluarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă” și „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și se vor continua cercetările.