O minoră în vârstă de 16 ani, care conducea mașina încredințată de un tânăr de 26 de ani, a provocat un grav accident între Borca și Mălini, pe drumul talienilor care leagă județele Neamț de Suceava. Victime sunt doi suceveni, soț și soție, din Mălini, care se deplasau regulamentar cu un autoturism.
Accidentul s-a produs duminică, în jurul orei 18.00.
La acea oră, polițiștii de la Bicaz au fost sesizați cu privire la un accident produs pe DJ 209B, în afara comunei Borca, pe direcția spre Mălini.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că o fată în vârstă de 16 ani, din Borca, conducea un autoturism, pe DJ 209B, în afara localității Borca, din direcția Mălini spre Borca, și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un sucevean în vârstă de 58 de ani, care se deplasa din sens opus.
Impactul a fost violent, iar suceveanul în vârstă de 58 de ani și soția sa, în vârstă de 57 de ani, au fost răniți, fiind transportați la spital.
În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că autoturismul i-a fost încredințat minorei, spre a fi condus, de un tânăr de 26 de ani, din Borca.
Fata de 16 ani a scăpat fără leziuni.
Având în vedere situația, polițiștii continuă cercetările pentru trei infracțiuni, respectiv vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul spre a fi condus de o persoană ce nu deține permis de conducere.