Metoda de înșelăciune ”Accidentul”, care a făcut în ultimii ani în județul Suceava zeci de victime, continuă să fie încercată de diferiți escroci care contactează persoane în vârstă.
O dovadă în acest sens este cazul de duminică seară, când, în jurul orei 22.00, polițiștii de la Secția Rurală Vadu Moldovei au fost sesizați prin 112 de o femeie care a anunțat ă o persoană necunoscută a încercat să o înșele pe soacra sa, în vârstă de 93 de ani.
Din cercetări a rezultat că o bătrână în vârstă de 93 de ani, din comuna Drăgușeni, a fost sunată duminică seară, pe telefonul fix, de un bărbat care i-a spus că fiul ei a avut un accident în urma căruia a suferit leziuni corporale și necesită intervenții chirurgicale.
Nonagenara a relatat că individul i-a mai spus că este nevoie de o sumă de bani necesară îngrijirilor medicale care ar trebui efectuate în beneficiul fiului ei.
Discuția l-a convins pe individ că nu are șanse de reușită, astfel că acesta a întrerupt la un moment dat convorbirea.
Bătrâna și-a sunat copiii, care la rândul lor au decis să sesizeze cazul la poliție.
Conform procedurilor, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la infracțiunea de înșelăciune. Cazurile de acest gen reapar periodic și sunt cu siguranță mult mai multe decât cele care sunt reclamate poliției.
Relativ recent s-au înregistrat și astfel de înșelăciuni care au lăsat victimele fără sume importante de bani (câteva mii de lei), la care se adaugă trecerea prin trauma emoțională a momentelor în care au crezut că un copil trece prin momente critice.
Practica altor cazuri arată că adesea cei care pun la cale aceste înșelăciuni sună de prin penitenciarele în care sunt închiși pentru fapte similare. Deținuții specializați în astfel de fapte au la dispoziție timpul necesar pentru a încerca cât mai multe potențiale victime, bucurându-se, însă, evident și de complicitate, se pare chiar din partea unor gardieni ai centrelor de detenție. Aceștia din urmă dau dovadă cel puțin de neglijență atunci când deținuții vorbesc cu orele la telefon din celule.
Banii sunt ridicați de la victime de complici din libertate.