Un puternic incendiu a izbucnit în zorii zilei de duminică, în cartierul Burdujeni al municipiului Suceava, pe strada Gheorghe Doja, la intersecția cu Jean Bart.
Pompierii au găsit un foc violent la un chioșc Roti-Grill, care s-a extins din păcate și la acoperișul clădirilor învecinate.
Au fost cuprinse de flăcări și acoperișul magazinului Profi din apropiere dar și un perete tip sandwich și o parte din acoperișul de la o hală de depozitare materiale feroase din vecinătate.
Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență au primit pe parcursul intervenției sprijin și de la echipajele serviciilor voluntare Mitocu Dragomirnei, Salcea, Dumbrăveni și Bosanci.
În total, s-a intervenit cu 8 autospeciale cu apă.
Incendiul a fost lichidat în totalitate în jurul orei 8.00 iar pompierii au anunțat că cercetează de la ce a plecat incendiul.