Etapa a III-a a Ligii a III-a a fost una favorabilă echipelor sucevene, care au reușit să adune un număr de 7 puncte. Astfel, Foresta s-a impus cu scorul de 3-0 în deplasarea de la Darabani și continuă să conducă ierarhia Seriei I. După o primă repriză albă, „galben-verzii” s-au impus după reluare, grație reușitelor semnate de Odoh Chika (65 – penalty), Andre Cozma (83), Paul Cimbru (90+2).
O victorie muncită a obținut Bucovina Rădăuți, 3-2 pe teren propriu, cu Rapid Brodoc, reușind să întoarcă soarta disputei în al doilea mitan. Pentru formația gazdă au punctat Robert Ciobanu (61 – penalty, 85) și Georgică Popovici (90).
Un meci cu răsturnări de situație a avut loc la Vaslui, între echipa locală, CSM, și Șomuz Fălticeni, care până la urmă s-a încheiat nedecis, 3-3, ultimul gol al partidei fiind izbutit de gruparea gazdă în minutele de prelungiri. Vasile Buhăescu (26 – penalty), Șerban Tomache (36 – autogol), Sebastian Țârțârău (90+2), respectiv Radu Ungurianu (9), Gabriel Cîrstean (53) și Adrian Istrati (87), au fost marcatorii partidei de la Vaslui.
În runda a III-a s-au mai înregistrat rezultatele: FC Bacău – CSM Bacău 0-3 și Aerostar Bacău – Știința Miroslava 2-1.
Etapa viitoare, care se va disputa sâmbătă, 16 septembrie, cu începere de la ora 17.00, programează partidele: Foresta Suceava – Șomuz Fălticeni, Viitorul Darabani – Bucovina Rădăuți, Știința Miroslava – CSM Vaslui, CSM Bacău – Aerostar Bacău și Rapid Brodoc – FC Bacău.
Clasament Seria I
1. Foresta Suceava 3 3 0 0 9-2 9
2. Ştiinţa Miroslava 3 2 0 1 7-4 6
3. Bucovina Rădăuţi 3 2 0 1 7-6 6
4. CSM Bacău 3 1 1 1 7-6 4
5. Aerostar Bacău 3 1 1 1 4-4 4
6. CSM Vaslui 3 1 1 1 7-8 4
7. Rapid Brodoc 3 1 0 2 6-5 3
8. FC Bacău 3 1 0 2 5-8 3
9. Şomuz Fălticeni 3 0 2 1 5-7 2
10. Viitorul Darabani 3 0 1 2 2-9 1