Tânărul din Bilca implicat în accidentul mortal de miercuri, 6 septembrie, de la Frătăuții Vechi, a fost pus în libertate după 24 de ore de arest, dar are impusă măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
Controlul judiciar stabilit de procurorii de la Rădăuți îi impune acestuia obligații și restricții de la care nu are voie să se abată.
Daniel Popescu Galan este pus sub acuzare pentru ucidere din culpă, însă în cadrul anchetei mai sunt de stabilit detalii importante cu privire la mecanismul de producere a accidentului.
De exemplu, viteza excesivă a autoturismului Audi A6 condus de tânăr trebuie stabilită în cadrul unei expertize de specialitate. Inclusiv mecanismul de producere al impactului ar putea face obiectul unei expertize pentru a se stabili dacă este vorba de o culpă comună ori doar de vina tânărului pus sub acuzare.
· Impact de o violență extremă pentru Dacia lovită din lateral
Din păcate, cel mai trist este că accidentul de miercuri de la Frătăuții Vechi a avut consecințe foarte grave.
Accidentul s-a produs în timp ce autoturismul Audi condus de tânărul pus sub control judiciar se afla în depășirea Daciei Solenza din fața sa.
Șoferul Daciei, Constantin Cucoș, în vârstă de 78 de ani, localnic din Frătăuții Vechi, vira premergător accidentului la stânga spre un drum adiacent. A fost momentul în care Dacia a fost lovită violent în partea lateral stânga, în timp ce autoturismul Audi a ieșit în decor și s-a izbit în gardul unei case.
Cei doi vârstnici au fost extrași din mașină în viață, dar cu multiple leziuni. Cei doi au fost preluați de ambulanțe și duși spre Spitalul municipal Rădăuți. Din păcate, bărbatul de 78 de ani a decedat în scurt timp.
· Soția bătrânului decedat este în stare gravă, în comă
Soția acestuia, în vârstă de 75 de ani, a suferit și ea leziuni grave, fiind internată la Spitalul Județean Suceava.
Vineri, 8 septembrie, femeia de 75 de ani se afla în continuare în stare gravă, intubată și în comă, cu un grav traumatism cranio-cerebral.
· Ce s-a stabilit în cadrul anchetei preliminare
Cercetările de la fața locului indică faptul că șoferul de 78 de ani a schimbat primul direcția de mers spre stânga, pentru a intra pe un drum lăturalnic, și a fost lovit când se afla deja în poziție perpendiculară cu drumul județean. Asta reiese și din faptul că Dacia a fost lovită în zona portierelor din stânga de către autoturismul marca AUDI A6 care se deplasa în aceeași direcție și venea din spate.
Tânărul de la volanul mașinii Audi, Daniel Popescu Galan, din Bilca, circula în mod evident cu viteză foarte mare.
În urma impactului, autoturismul marca Dacia a fost proiectat la o distanță de aproximativ 30 de metri.
Ca o concluzie a cercetărilor poliției rezultă faptul că vinovăția producerii evenimentului aparține șoferului autoturismului Audi A6, care, pe fondul vitezei excesive, nu a respectat regulile privind manevra de depășire prin dreapta a vehiculului din față care își schimbă direcția de mers spre stânga.
Totuși, este vorba încă de o anchetă preliminară și nu putem vorbi încă de concluzii.