Șirul de accidente mortale de pe raza județului Suceava din august continuă din păcate și la început de septembrie.
În dimineața zilei de 2 septembrie, pe E 85, la Drăgușeni, pompierii militari au fost alertați cu privire la un grav accident cu doi încarcerați.
Un autoturism a intrat violent într-un autotren parcat în afara părții carosabile, rezultă din primele date.
Echipajul de descarcerare a constatat că în autoturism erau doi bărbați, ambii încarcerați, din care unul era inconștient.
Cei doi au fost extrași din mașină iar din păcate pentru bărbatul inconștient nu s-a mai putut face nimic. După efectuarea unor manevre de resuscitare s-a constatat decesul. Bărbatul decedat are în jur de 38 de ani.
Al doilea rănit, conștient, un bărbat în vârstă de aproximativ 55 de ani, a fost preluat de o ambulanță și transportat către Unitatea de Primiri Urgențe Suceava.