Baza Sportivă „Orhideea” din Piatra Neamț a găzduit zilele trecute partidele Cupei „RIFIL” la tenis de câmp pentru copii, competiție care face parte din calendarul FRT. Turneul a avut întreceri la trei categorii de vârstă: 10 ani - fete și băieți, 12 ani – băieți și 16 ani – fete.
În concursul băieților de 12 ani au participat și doi suceveni, este vorba de Robert Ștefan Reiner și Patrick Toader Sasu, originar din Gura Humorului. Micii tenismeni în vârstă de doar 9 ani, pregătiți de Costin Berariu la ACS Tenis King, au avut au parcurs foarte bun, în condițiile în care au întâlnit adversari mai experimentați.
Astfel, Robert Ștefan Reiner a reușit să câștige trofeul pus în joc, în vreme ce Patrick Toader Sasu, colegul său de antrenament, s-a clasat al treilea. Podiumul a fost completat de către Daniel Bordea, de la ACS Petrodava Piatra Neamț.