Rata finală de promovare înregistrată în sesiunea din august a examenului național de bacalaureat 2023, în județul Suceava, este 34,44%, în creștere cu 1,94% față de rezultatele inițiale (32,5%) și cu 0,1%, comparativ cu sesiunea de toamnă a anului trecut (34,34%).
300 de candidați (cu 17 mai mulți, față de prima afișare a rezultatelor) au promovat examenul în această sesiune.
Purtătorul de cuvânt al IȘJ Suceava, prof. Anuței Ioan Cezar, inspector școlar, a spus că au fost depuse 336 de contestații, defalcate astfel: biologie – 86, fizică – 2, geografie – 25, informatică 4, istorie – 19, limba și literatura română – 91, logică, argumentare și comunicare – 21, matematică – 85, sociologie - 2 și psihologie – 1.
Pentru 320 de lucrări, notele au fost modificate (prin creștere sau micșorare). Rezultatele finale, după contestații, la bacalaureatul din sesiunea de toamnă, au fost publicate marți, 29 august 2023, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro. Media minimă de promovare a examenului este șase, iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este cinci. Procentul de promovare este calculat din totalul candidaților prezenți.
Candidații au acces la rezultatele obținute prin intermediul codurilor individuale repartizate, întrucât datele personale au fost anonimizate, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).
La nivel național, după soluționarea contestațiilor, rata finală de promovare înregistrată în sesiunea din august a examenului național de bacalaureat 2023 este 32,5%.
Prof. Anuței Ioan Cezar a mai explicat că în ceea ce privește rezultatele cumulate după ambele sesiuni de bacalaureat 2023, rata de promovare în județul Suceava este 79,8% (locul 13 la nivel național). Pentru promoția curentă, rata de reușită este 83,8% (3.956 candidați promovați), iar pentru promoțiile anterioare 42,7% (216 candidați promovați). Rata de promovare la nivel național este 77,3%. În județul Suceava s-au înscris în această sesiune a bacalaureatului 1.063 de candidați. 871 dintre aceștia au fost prezenți la examen, iar doi candidați au fost eliminați.