Doi șoferi care se aflau în stare avansată de ebrietate au fost depistați de polițiștii de la Biroul Rutier Suceava duminică seară, în zona centrală a municipiului Suceava.
În primul caz, în jurul orei 19.00, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată că pe strada Mitropoliei din Suceava s-a produs o tamponare provocată de un șofer care pare a fi sub influența băuturilor alcoolice.
Echipajul rutier deplasat la fața locului a găsit trei mașini avariate.
Din cercetări a rezultat că un șofer în vârstă de 64 de ani, în timp ce se deplasa la volanul unui autoturism Dacia Logan, pe str. Mitropoliei, a pătruns cu mașina pe sensul opus de mers, unde a acroșat un Ford pe care l-a proiectat într-un VW, ambele fiind mașini parcate regulamentar.
În urma verificării cu etilotestul a rezultat că șoferul care a provocat tamponarea în lanț avea concentrația de 1.10 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus apoi la Spitalul Județean Suceava, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
Ancheta este continuată de polițiștii Biroului Rutier Suceava sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Duminică, câteva ceasuri mai târziu, aproape de miezul nopții, patrula de serviciu de la Biroul Rutier, care se afla tot în centrul Sucevei, conform planului de acțiune privind depistarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive, a oprit pentru control, în zona Casei de Cultură, un autoturism BMW.
La volan era un localnic în vârstă de 35 de ani care avea concentrația de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz, alcoolemia se încadrează la infracțiune, fiind deschis dosar penal, iar șoferul fiind dus la spital, pentru recoltarea de probe biologice.