Blocul de locuințe ANL din strada Silvestru Iaricevschi, din orașul Siret, va fi finalizat până la sfârșitul acestui an, a anunțat primarul Adrian Popoiu. Acesta a declarat că Agenția Națională pentru Locuințe a semnat, săptămâna trecută, contractul pentru finalizarea lucrărilor, cu o asociere de două firme, una din Botoșani și una din Iași. Blocul are regim de înălțime P+3E, pe două tronsoane, cu 24 de apartamente.
Efectuarea expertizei tehnice pentru continuarea lucrărilor are termen de 30 de zile, iar executarea și finalizarea lucrărilor de construcții montaj se vor realiza, conform contractului, într-o perioadă de 3 luni după emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Valoarea contractului, cu TVA, este de 765.873,03 lei. „Până în luna decembrie lucrările vor fi finalizate, iar repartiția apartamentelor se va realiza imediat”, a precizat primarul orașului Siret, Adrian Popoiu.