Un bărbat în vârstă de 44 de ani a murit ucis cu cuțitul chiar de fratele său, cu un an mai mic. Grozăvia s-a petrecut vineri, în jurul orei 14.00, într-o gospodărie din comuna Bogdănești unde locuiau în total patru frați.
În urma unui apel de urgență la 112, un echipaj de la Ambulanță a ajuns la fața locului, unde a găsit victima înjunghiată de mai multe ori în abdomen. Bărbatul era deja decedat în timp ce fratele criminal a fost găsit la fața locului. Pentru polițiști, ancheta nu a fost așadar complicată.
S-a stabilit că între frații Gheorghiță Samson, în vârstă de 44 de ani și Constantin Samson, de 43 de ani, a izbucnit un conflict spontan, legat de împărțirea unor baloți de paie. Al doilea a scos un cuțit și i l-a înfipt de mai multe ori în abdomen celui cu care trăia de o viață în acea gospodărie.
Ca în mai toate cazurile de acest gen, marea problemă este consumul exagerat de alcool.
Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale Suceava, care au demarat cercetări la fața locului aui stabilit că victima locuia împreună cu trei dintre frați în imobile diferite situate la aceeași adresă, toți fiind fără ocupație și cunoscuți consumatori de băuturi alcoolice.
Ancheta se desfășoară sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava care, firesc, a încadrat fapta la infracțiunea de violență în familie, raportată la omor.
Fratele criminal a fost reținut în arest și s-a formulat propunere de arestare preventivă a acestuia, la Tribunalul Suceava.