Peste 50 de șoferi au rămas pietoni în prima zi a minivacanței de ”Sf. Maria”. Este vorba de persoane care au comis abateri de la regimul rutier, inclusiv consum de alcool. Acțiunile reprezentanților IPJ Suceava au fost concentrate în zona cluburilor și discotecilor, în zona locațiilor de organizare a festivalurilor muzicale și a manifestărilor sociale și vor continua pe toată perioada în care există aceste zile libere.
Polițiștii au venit și cu o serie de recomandări:
-nu vă urcaţi sub nicio formă la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise!
-consumul de alcool reprezintă una din cauzele încă frecvente care afectează capacitatea de conducere, deşi exista tendinţa de a se subestima rolul său.
-de cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului sau drogurilor comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.
-consumul de băuturi alcoolice și droguri reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.
Reprezentanții IPJ Suceava au mai amintit că legea pedepseşte conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise, iar concentraţia în sânge depăşeşte limita legală! Astfel, legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul de conducere este reţinut, fără drept de circulaţie.