Preasfințitul Episcop Datev Hagopian, Întâistătătorul Eparhiei Armene din România, va oficia duminică, 13 august 2023, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Hagigadar, cu prilejul Hramului Bisericii închinate Adormirii Maicii Domnului.
Conform Biroului de presă al Arhiepiscopiei Armene din România, în perioada 11-15 august 2023, se organizează pelerinajul tradițional al credincioșilor la mănăstirile din Suceava „care aduce tuturor participanților fericire și liniște sufletească de a sărbători împreună Hramul Bisericii închinate Adormirii Maicii Domnului”.
Sâmbătă, 12 august, la ora 16:00, va avea loc binecuvântarea și sfințirea lucrărilor de reparații ce au fost efectuate la capela „Sfântul Grigore Luminatorul” și gardul cimitirului armenesc.
La ora 17:00, la Biserica „Sfântul Simeon” din municipiul Suceava vor avea loc slujba vecerniei și pomenirea morților. La ora 18:00, la Biserica „Sfânta Cruce” din municipiul Suceava, se va săvârși slujba de Înainte-prăznuirea Adormirii Maicii Domnului, după care se vor binecuvânta tradiționalele „urechiușe” pentru prepararea mesei de hram.
· Pregătirea „urechiușelor”
În fiecare an, în ajunul hramului Mănăstirii Hagigadar, sărbătorit în cea mai apropiată duminică a sărbătorii Adormirea Maicii Domnului (15 august), zeci de armeni din ţară, dar şi din diaspora se adună la casa parohială a Bisericii armene „Sf. Cruce” şi pregătesc „urechiuşe”. Gospodinele folosesc carne tocată învelită în aluat, sub forma unor urechiuşe, care sunt servite în supă la agapa creştină tradiţională din ziua hramului, numită „hurban”. Supa de urechiuşe se numeşte „aganciabur”. Armencele ne-au spus că supa pentru urechiuşe se face în trei cazane mari şi se fierbe pe nişte cuptoare construite special pentru această ocazie. Foaia de aluat pentru urechiuşe, spun armencele, se face ca pentru tăiţei, în care se pun ouă, ulei, făină... Se întinde o foaie foarte subţire, apoi se taie pătrăţele mici, ca la colţunaşi. După aceea, se face umplutura din carne de văcuţă, tocată, pe care gospodinele o amestecă cu piper, mirodenii şi o pun în mijlocul pătrăţelelor mici de aluat, şi se împachetează urechiuşa. Se fierb în supa în care s-a pus hurut (concentrat din verdeţuri muiate în lapte acru şi uscate), unde se adaugă smântână, sare, piper.
· O părticică din moaștele Sfântului Gheorghe de la biserica armeană din Plovdiv, Bulgaria, adusă la Hagigadar
La Mănăstire Hagigadar, duminică, 13 august, la ora 10:00, va avea loc Sfințirea Khacikarului (cruce specific armenească din piatră), de la baza dealului Hagigadar, donația familiei Mandachi, ce va fi săvârşită de către Preasfințitul Episcop Datev Hagopian.
La ora 11:00, va începe Sfânta Liturghie la altarul de vară din incinta mănăstirii, ce va fi oficiată de către Preasfințitul Părinte Datev Hagopian, împreuna cu slujitorii din cadrul eparhiei.
„Cu acest prilej, a fost adusă spre închinare și cinstire o părticică din moaștele Sfântului Gheorghe de la biserica armeană din Plovdiv, Bulgaria. După cuvântul de învățătură urmează sfințirea strugurilor și a madaghului ce vor fi împărțite credincioșilor prezenți”, transmit reprezentanții Arhiepiscopiei Armene din România. Madaghul reprezintă un mijloc de binecuvântare și mulțumire și constă în împărțirea de carne fiartă cu sare și pilaf credincioșilor aflați la evenimentul religios.
· Programul de luni și marți
Luni, 14 august, la Mănăstirea Zamca, începând cu ora 10:00, se va oficia Sfânta Liturghie, după care va avea loc slujba parastasului pentru pomenire ctitorilor, binefăcătorilor și slujitorilor sfântului lăcaș. Marți, 15 august, la Mănăstirea Hagigadar, la ora 10:00, va începe Sfânta Liturghie.
„Ne rugăm Bunului Dumnezeu să vă călăuzească pașii pe drumuri liniștite către aceste locuri binecuvântate și să păstrăm cu sfințenie tradițiile spirituale ale acestor mănăstiri și să fie pentru noi toți un prilej deosebit de a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra Eparhiei noastre în această perioadă”, transmit reprezentanții Arhiepiscopiei Armene din România.