Polițiștii suceveni s-au autosesizat în urma unor imagini video care au surprins un șofer cu mult tupeu, care a depășit o coloană de mașini pe strada Nicolae Iorga din Suceava, pe direcția dinspre Gara Burdujeni spre pasarela CFR. Scopul respectivului a fost de a evita statul în coloană, traficul fiind aglomerat în apropiere de artera principală a orașului.
Spre ghinionul grăbitului, un șofer care venea regulamentar din sens opus a ajuns în fața lui și mai avea și camera video de bord pornită. Șoferul care circula regulamentar și-a continuat drumul, iar grăbitul a trebuit să facă manevre de mers înapoi și să revină în coloană. Manevra celui care a filmat incidentul a stârnit un adevărat val de aprecieri în mediul online.
Polițiștii Biroului Rutier Suceava au identificat autoturismul care apare în imaginile din data de 28 iulie, ora 07:42.
Proprietarul mașinii a fost citat la poliție, iar după îndeplinirea tuturor activităților procedurale specifice, pentru abaterile săvârșite, șoferul în vârstă de 42 de ani a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 870 de lei, pedeapsa complementară fiind cea de suspendare a dreptului de a conduce pentru 60 de zile.
Polițiștii rutieri suceveni sunt tot mai receptivi la cazurile de acest gen, înregistrate video în trafic publicate în mass-media locală, și sancționează șoferi care provoacă risc rutier, dar și indignarea celorlalți conducători auto, cum a fost și cazul de față.