Lovitură de teatru în cazul acțiunii polițiștilor și a procurorilor față de investitorul imobiliar din Suceava reclamat pentru înșelăciune de mai mulți oameni care nu au mai primit apartamentele pentru care au încheiat contracte și au plătit integral sumele ori parte din acestea.
Bogdan Vasile Pascari a contestat, prin avocați, măsura controlului judiciar impusă de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, măsură prin care avea impuse o serie de obligații și restricții.
Judecătoria Suceava a admis plângerea lui Pascari și a revocat controlul judiciar, măsura fiind definitivă.
Pascari are așadar libertate deplină de mișcare și nu mai trebuie să respecte un grafic de supraveghere. De precizat totuși pentru cei mai puțin familiarizați cu chestiuni juridice că ridicarea acestei măsuri nu are legătură cu judecarea vinovăției. Judecătorii au analizat strict dacă se impune sau nu măsura controlului judiciar.
Ancheta polițiștilor de la Serviciului Economic, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, continuă, iar dacă până acum dosarul era in rem, față de fapte, de acum încolo cercetările se îndreaptă direct spre persoana lui Pascari.
· Acuzațiile oficiale pentru care a fost inculpat Pascari
Pascari este acuzat că, în perioada august 2018 - iunie 2022, în calitate de administrator al S.C. Alpha House Construct S.R.L., a indus și menținut în eroare un număr de 8 persoane vătămate, prin asumarea aparentă a unor obligații contractuale față de aceștia, anume că, în schimbul unor sume de bani achitate în avans, le va vinde la o dată ulterioară apartamente situate în blocul construit în cartierul Zamca.
Alte persoane au ales să deschidă acțiuni în instanță, pe cale civilă, prin care solicită să își primească apartamentele conform contractelor încheiate ori banii înapoi, cu dobânzi legale, plus daune morale.
Sunt și alte persoane care se declară păgubite cu sume mari, 19.000 de euro într-un caz, bani care au reprezentat avansul pentru un apartament.
Prejudiciul pentru persoanele vătămate părți civile este calculat la 378.333 euro. Între părți s-au încheiat contracte notariale privind promisiunea bilaterală de vânzare a unor apartamente.
Bogdan Vasile Pascari a negat constant acuzațiile și a invocat situația cu totul specială din perioada pandemiei de Covid, când prețurile la materiale de construcții au explodat. Astfel, acesta a solicitat ulterior bani mai mulți pentru respectivele apartamente.
Bogdan Vasile Pascari respinge toate acuzațiile și se bazează pe argumentul că blocul respectiv are 73 de apartamente și că cei mai mulți dintre clienții săi sunt acum în casele lor.
El susține că în acest caz nu poate fi vorba de înșelăciune, ci doar de litigii privind contracte notariale privind promisiunea bilaterală de vânzare a unor apartamente
Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, pentru probarea întregii activităţi infracţionale, în cadrul dosarului penal.
Până la o sentință definitivă a judecătorilor, Bogdan Vasile Pascari se bucură de prezumția de nevinovăție.