Cel mai longeviv festival de poezie din România, Festivalul național de poezie „Nicolae Labiș“, ajuns la ediția a 55-a, a dat start înscrierilor. Festivalul se va desfășura în perioada 3 – 4 octombrie 2023, la Suceava, Fălticeni și Mălini.
Concursul își propune să descopere, să sprijine și să promoveze noi și autentice talente în rândul tinerilor creatori de poezie, poeții tineri care așteaptă la porțile gloriei literare. Tot în acest sens, organizatorii au decis ca, începând cu ediția a 54-a a festivalului, să fie introdusă o nouă secțiune de promovare și recunoaștere a poeților consacrați, care au publicat în volum în anul precedent desfășurării festivalului, indiferent de numărul de cărți tipărite sau de apartenența sau nu la o societate a scriitorilor din România.
Festivalul va avea două secțiuni: Carte de poezie apărută în anul 2022; Poezii nepublicate, netrimise și nepremiate la alte concursuri: minimum cinci, maximum zece poezii.
Regulament pentru secțiunea Carte de poezie apărută în anul 2022: Vor fi acceptate în concurs doar cărți de poezii publicate în cursul anului 2022, care nu au mai fost premiate la alte festivaluri literare din țară, de alte instituții de cultură din țară sau de către Uniunea Scriitorilor din România, până la data de 31 decembrie 2022, cu specificații clare în ceea ce privește luna apariției. Pot participa toți autorii de cărți de poezie din țară, care nu au depășit vârsta de 65 ani, ce se vor înscrie și vor accepta să trimită, prin poștă, două exemplare din cartea de poezie apărută în anul 2022, alături de fișa de înscriere din anexe. Se va trimite aceeași carte, în format electronic, formatul de la tipografie și pe e-mail până la data de 2 septembrie 2023.
În cazul când un autor a tipărit două sau mai multe cărți pe parcursul anului 2022, aceasta va alege un singur titlu pentru acest concurs.
Juriul, desemnat de organizatori, la secțiunea „carte de poezie”, va analiza doar cărțile trimise de autori pe adresa Centrului Cultural „Bucovina” din Suceava, așa cum juriul desemnat la fiecare ediție de la secțiunea „poezii nepublicate, netrimise şi nepremiate la alte concursuri”, în mod tradițional, de 54 de ediții, a analizat și a decis doar asupra creațiilor înscrise în concurs de către autorii lor. Adresa de expediere este următoarea: Centrul Cultural „Bucovina” Suceava, Strada Universității nr. 42 – 48 , municipiul Suceava, județul Suceava, cu mențiunea clară: Pentru Festivalul Național de Poezie „Nicolae Labiș” - secțiunea carte de poezie. Participanții vor trebui să completeze și să expedieze, împreună cu lucrările, formularul de înscriere, însoțit de un scurt CV și o fotografie personală.
· Poezie nepublicată
Regulament pentru Secțiunea Poezii nepublicate, netrimise și nepremiate la alte concursuri:
Sunt acceptate în concurs numai lucrări în limba română, scrise cu diacritice, nepublicate și nepremiate la alte concursuri literare din județ și din țară; Toate lucrările vor fi semnate în sistem motto; La concurs pot participa autori care nu au depășit vârsta de 35 de ani, nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor din România, nu au debutat editorial și nu au obținut ”Marele Premiu” la edițiile precedente ale concursului; Lucrările vor purta, în loc de semnătură, un motto ales de autor, atenție, un singur motto pe toate lucrările, deasupra titlului, fără însemne personale, grafică sau altă culoare decât cea neagră pentru texte și vor fi trimise, în atașamente diferite, împreună cu un Curriculum Vitae al autorului, pe adresa electronică: ioanmanole2010@gmail.com până la data de 10. 09.2022. Motto-ul de pe lucrări se va regăsi şi în CV-ul atașat. În Curriculum Vitae se va specifica în mod obligatoriu: numele și prenumele autorului, locul și data nașterii, studii, activitate literară, adresa completă, numărul de telefon și adresa electronică. Indiferent că sunt trimise în concurs cinci sau zece lucrări, toate trebuie sa fie grupate în același atașament, un singur atașament pentru lucrări și unul pentru datele personale. Fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu minimum cinci poezii și maximum zece. Participanţii vor trebui să completeze şi să expedieze, împreună cu lucrările, formularul de înscriere, însoţit de un scurt CV şi o fotografie personală.
Lucrările trimise pentru concurs, inclusiv cărțile de la „secțiunea cărți poezie”, nu se returnează, ele urmând a intra în patrimoniul concursului „Nicolae Labiș“, iar laureații vor fi publicați în „Caiete mălinene“, volum editat pe suport electronic sau fizic, în funcție de posibilitățile financiare de către Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava din cadrul Centrului Cultural „Bucovina”. Organizatorii rezervându-și dreptul de a le folosi în materialele editate ulterior (numai cu menționarea numelui autorului).
Laureații vor fi anunțați cu minimum 48 de ore înainte de debutul festivalului, pentru a fi prezenți la festivitatea de premiere, precum și la manifestările prilejuite de finalizarea concursului, care vor avea loc la Suceava, Fălticeni și Mălini, dar și în alte localități ale județului.
Manifestările vor consta în lansări de carte, conferințe literare, expoziții,
șezători literare, recitaluri de poezie, vizite la muzee și monumente de artă, religioase din județ, realizate cu participarea membrilor juriului, laureații și a altor personalități literare, din țară sau din străinătate, invitate la festival. Juriul concursului va fi alcătuit din critici literari, poeți, membri ai Uniunii Scriitorilor din România.
· Premii
Participanții vor primi în timp util programul ediției cu numărul 54 a Festivalului Național de Poezie „Nicolae Labiș”. Primăria Municipiului Suceava, parteneră în cadrul acestui prestigios și longeviv proiect cultural, alături de Consiliul Județean Suceava, va suporta cheltuielile generate de acordarea „Marelui Premiu pentru cea mai bună carte de poezie a anului 2022 la Festivalul Național de Poezie „Nicolae Labiș”.
Premiul va fi în valoare de 10.000 lei net. Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”, va suporta toate celelalte premii și mențiuni acordate în concurs, inclusiv Marele Premiu al festivalului. Marele Premiu al Festivalului Național de Poezie „Nicolae Labiș” este în valoare de 3.000 de lei. Premiul I este în valoare de 2.000 de lei. Premiul II este în valoare de 1500 de lei. Premiul III este în valoare de 1000 de lei. Premiul „Carmen Veronica Steiciuc” este în valoare de 500 de lei. Informațiile despre festival ne-au fost furnizate de consultantul artistic al Centrului Cultural „Bucovina” Ioan Manole, coordonatorul Festivalului Național de poezie „Nicolae Labiș“. Festivalul este organizat de
Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Suceava și în colaborare cu Teatrul „Matei Vișniec” Suceava, Muzeul Național al Bucovinei, Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, Primăria și Consiliul Local Mălini.