Mult așteptatul program "Rabla local" a ajuns luni, 31 iulie, la linia de start. De la ora 10.00, pot fi făcute înscrierile pentru cei care vor să scape de mașinile mai vechi de 15 ani, primind la schimb 3.000 de lei, fără a fi obligați să cumpere o mașină nouă.
Programul vizează 100.000 de mașini vechi, puternic poluatoare, din toată țara, pe care autoritățile speră să le scoată de pe străzi. În total, au primit finanțare 500 de primării din toată țara, din care 27 sunt din județul Suceava, cu un total de 1753 de autoturisme care pot fi date la casat.
Una dintre principalele condiții pentru a accesa programul este ca mașina să fie mai veche de 15 ani, iar proprietarul care o înscrie să o dețină pe numele lui de cel puțin 5 ani.
Stimulentul pentru casare este de 3.000 de lei (2.400 lei alocați din Fondul pentru mediu și 600 lei susținuți din bugetul local). Beneficiarii se angajează că nu vor achiziționa un autoturism cu norma de poluare Euro 5 și/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare.
Pașii care trebuie urmați pentru a participa la „Rabla local”
Pentru cei care vor să beneficieze de oportunitatea de a scăpa de o mașină veche și să primească la schimb 3000 de lei, primul pas este să verifice dacă primăria de care aparțin face parte din program.
Apoi, este necesar să fie făcut cont pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu. Cei care au deja cont făcut pe persoană fizică, pentru că au accesat alte programe AFM, nu mai au nevoie de un cont nou.
După ce v-ați conectat, pentru a începe procesul de înscriere, trebuie să apăsați butonul "depunere cerere nouă", apoi trebuie să selectați județul și primăria de care aparțineți. Introduceți datele personale solicitate, dar și seria șasiului mașinii.
În cadrul unui cont pot fi realizate înscrieri aferente unui singur CNP, iar o persoană fizică se poate înscrie o singură dată în aplicație.
Dacă sunteți acceptați, aveți timp cel mult 30 de zile să casați și să radiați mașina. Abia apoi veți primi banii în cont.
Fondurile vor fi distribuite după principiul "primul venit, primul servit".
Pentru județul Suceava, localitățile participante sunt:
Municipiul Suceava – 1000
Municipiul Vatra Dornei – 200
Oraș Broșteni – 100.
453 de mașini vechi pot fi casate prin „Rabla local” în comunele:
Crucea – 20
Coșna – 50
Straja – 100
Rădășeni – 30
Vulturești – 50
Volovăț – 20
Stroiești – 50
Satu Mare – 30
Iacobeni – 10
Horodniceni – 30
Dorna Arini – 50
Gălănești – 25
Moara – 30
Dorna Candrenilor – 50
Fundu Moldovei – 50
Bălcăuți – 50
Adâncata – 30
Sadova – 25
Calafindești – 20
Hârtop – 50
Dolhești – 50
Bilca – 50
Botoșana – 50
Ciocănești – 28
Lista completă a celor 500 de primării din țară este disponibilă aici:
https://www.afm.ro/main/programe/casare_auto_uzate/2023/lista_uat_program_rabla_local.pdf
Înscrierile pot fi făcute până pe 31 august 2023, ora 16:30 sau până la epuizarea bugetului alocat fiecărei unități administrativ-teritoriale (UAT).