Un bărbat în vârstă de 59 de ani, din Cotârgași-Broșteni, a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore de polițiști, care îl cercetează pentru comiterea infracțiunilor de ,,vătămarea corporală din culpă” și ”conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului”. Acesta a fost autorul unui accident rutier pe care l-a provocat în ziua de 22 iulie, iar analiza probelor de sânge a arătat că avea 3,06 g/l alcool pur în sânge la prima probă și 2,85 g/l alcool pur în sânge la a doua probă.
Este vorba de un accident care a avut loc pe DN 17B, la Cotârgași, în urma căruia un tânăr în vârstă de 32 de ani, din Broșteni, a fost internat în Spitalul Județean Suceava. Din cercetările polițiștilor rezultă că șoferul reținut, în timp ce conducea un autoturism Chevrolet, a încercat să depășească un autoturism Suzuki, însă nu a apreciat bine distanța.
Foarte important de precizat faptul că autoturismul Suzuki era oprit de șoferul în vârstă de 44 de ani, tot localnic, neregulamentar, pe partea carosabilă, deși în acea zonă este linie continuă.
Pe acest fond, mașina aflată în depășire l-a acroșat pe un tânăr în vârstă de 32 de ani, care coborâse din Suzuki și era lângă portiera stânga față. Tânărul a fost practic prins între cele două mașini.
Damian M., tânărul în vârstă de 32 de ani, a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, diagnosticul preliminar fiind de suspiciuni fractură gleznă dreaptă și contuzie genunchi stâng.
Polițiștii de la Vatra Dornei ajunși la locul accidentului au vrut să verifice, conform procedurilor, dacă cei doi șoferi implicați în accident au consumat băuturi alcoolice. Șoferul de pe Suzuki a suflat în etilotest, rezultând alcoolemie 0.
Conducătorul autoturismului Chevrolet a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, dar la Spitalul Municipal Vatra Dornei i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.