Așa cum era de așteptat, cea de-a treia ediție a Cupei „Ion Nistor” de la Vicovu de Sus a stârnit un mare interes printre cele mai bune echipe de minifotbal din România, care se vor lupta în intervalul 10-13 august, la moderna bază sportivă de la Bivolărie, pentru premiile atractive puse la bătaie de către organizatori. Practic, orașul Vicovu de Sus va fi și în acest an, timp de patru zile, capitala minifotbalului românesc, în condițiile în care tabloul de concurs va număra nume importante ale acestui sport atât de îndrăgit în țara noastră.
Au confirmat deja participarea campioana națională în exercițiu, Ajax Dulcisimo Galați, Tazmannschaft București, formație cu două titluri naționale la activ, care a reușit să cucerească în 2019 și EMF Eurocup în Italia, HNH Klausenburg, campioană a Clujului și învingătoare la Balkan Cup, Bucovina Bădeuți, câștigătoarea de anul a trecut a Cupei „Ion Nistor” care are în palmares și alte succese importante la nivel național, dar și alte echipe de tradiție din România, care s-au întărit special pentru acest turneu, precum Belfoot Iași, Bucovina Vicov, Mihu Acoperișuri Suceava, Colosseum Iași, Arsenal Iași, Fiesta Roman, Liriada Râșnov, Site Bau Piatra Neamț sau Telefoane Beclean Bistrița. Lista înscrierilor rămâne deschisă până pe data de 5 august, echipele interesate având posibilitatea de a afla mai multe detalii accesând pagina de facebook Cupa Ion Nistor sau apelând numărul de telefon 0755.578.303 (Iosif).
32 de echipe va număra tabloul de concurs al ediției a III-a a Cupei „Ion Nistor”.
Premiile puse în joc vor fi, la rândul lor, deosebit de ofertante, pe măsura renumelui formațiilor participante. Regina turneului va primi suma de 12.000 de lei, vicecampioana 6.000 de lei, în timp ce echipa clasată pe poziția a treia va încasa 3.000 de lei. Premiile individuale vor fi și ele atractive, organizatorii pregătind și în acest an surprize plăcute pentru participanți.
Eforturile depuse pentru a aduna la un loc o asemenea pleiadă de echipe campioane a fost unul pe măsură, iar acest lucru nu ar fi fost posibil fără sprijinul Primăriei Vicovu de Sus și al edilului Vasile Iliuț, care este un mare susținător al sportului. În organizarea turneului s-au implicat activ Iosif Cârdei, Vasile Dănilă și Dimitrie Bîru, beneficiind de suportul sponsorilor Mihu Acoperișuri, Fritehnic, Solvictor, Profile Decorative Breaban, Zireto, Restaurant & Hotel Ștefan cel Mare, Annely, Liviu Funerar Expres, Gemenii Supermarket, Gj Gym, Florentinii, Pallas, Restaurant Mediterana, Solviluc, Lucas Shoes și Schimb Valutar Exchange.
Lista oficialilor cuprinde de asemenea nume importante, în frunte cu Dan Cojocaru, vicepreședinte al Federației de Minifotbal din România, Ilie Andrici, subsecretar în Comisia de Competiții a FMR, sau Dan Mirea, președintele Comisiei de Arbitri.
Din motive obiective, la Cupa „Ion Nistor” 2023 nu va putea fi prezent inițiatorul competiției, Lucian Tărâță. Acesta declară că are încredere în justiția română și că își va demonstra nevinovăția în instanță.