În perioada 10-13 august, orașul Vicovu de Sus va găzdui cea de-a treia ediție a Cupei „Ion Nistor”, o competiție care, așa cum ne-a obișnuit, va aduna la start crema minifotbalului românesc. Practic, pentru patru zile Vicovu de Sus va deveni capitala minifotbalului din țara noastră, în condițiile în care ca nivel al întrecerii, al atmosferei, al condițiilor de joc și al premiilor puse la bătaie de organizatori, turneul a devenit printre cele mai ofertante din țară. Regina turneului va primi suma de 12.000 de lei, vicecampioana 6.000 de lei, în timp ce echipa clasată pe poziția a treia va încasa suma de 3.000 de lei. Premiile individuale vor fi și ele atractive, organizatorii pregătind și în acest an surprize plăcute pentru participanți.
După succesul răsunător avut în anii precedenți, interesul pentru participarea la Cupa ,,Ion Nistor” a crescut vizibil, astfel că tabloul de concurs din 2023 va avea în premieră 32 de formații.
Eforturile depuse pentru a aduna la un loc cele mai titrate echipe din România a fost unul important, iar acest lucru nu ar fi fost posibil fără sprijinul Primăriei Vicovu de Sus și al edilului Vasile Iliuț, care este un mare susținător al sportului, precum și al sponsorilor Mihu Acoperișuri, Fritehnic, Annely sau Video Safe It.
Turneul se va desfășura într-un cadru spectaculos, în Bivolărie, la cea mai modernă bază sportivă din zonă și va aduce împreună pasionații de fotbal din toate colțurile României și nu numai.
Lista înscrierilor rămâne deschisă până pe data de 5 august, echipele interesate având posibilitatea de a afla mai multe detalii accesând pagina de facebook Cupa Ion Nistor, sau apelând numărul de telefon 0755.578.303 (Iosif).