Numărul mare de accidente rutiere cu victime cu multiple traumatisme, precum și activitatea curentă din spitalele din județul Suceava au crescut nevoia de sânge pentru transfuzii. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Dan Teodorovici, a declarat, vineri, că numai de la începutul lunii iulie la Unitatea de Primiri Urgențe a acestei unități medicale au ajuns 23 de victime ale accidentelor rutiere. Medicul a afirmat că spitalul trebuie să aibă constant o rezervă de sânge de fiecare grupă, în plus față de ceea ce utilizează în mod constant.
Directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Suceava, dr. Maria Pilat, a declarat, vineri, că spitalele din județ consumă în total, în medie, zilnic 40-50 de pungi de sânge. Cel mai mare consumator este Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, prin secțiile Chirurgie, Ortopedie, Ginecologie, Hematologie și Oncologie, iar pe locul doi se plasează Spitalul Municipal Rădăuți, cu Chirurgia și Ortopedia.
Pentru a se asigura acest necesar, numărul optim de donatori este de 50/zi, dar de la începutul lunii iulie numărul lor a scăzut la circa jumătate. Dr. Pilat a arătat că, dacă luna trecută au fost 726 de donatori, în iulie, până vineri, 21 iulie, au fost 380 de donatori. „Este perioada concediilor, colectele mobile au fost mai puține, elevii sunt în vacanță, studenții au examene, în general în iulie și august înregistrăm o scădere a numărului de donatori. Deocamdată ne descurcăm, reușim să acoperim urgențele, dar ne dorim să nu scadă numărul zilnic de donatori. Facem apel la oameni să vină în continuare să doneze, să nu scădem sub 20 pe zi”, a afirmat șefa Centrului de Transfuzie.
Trebuie spus că în cazul în care pacienți din județul Suceava internați în spitale din alte județe au nevoie de sânge, acesta este solicitat de la centrul din județul de domiciliu.
Condițiile necesare pentru donarea de sânge
Programul de donare la Centrul de Transfuzie Suceava este de luni până vineri, orele 07.30-13.00. Pot dona persoanele sănătoase, cu vârsta între 18 și 60 de ani, în cazul donatorilor fidelizați și de 50 de ani la prima donare, cu greutate de peste 55 de kg, în cazul femeilor, și de peste 60 de kg pentru bărbați, care nu sunt supuse nici unui tratament, chiar și pentru o afecțiune banală și tranzitorie. „Donator fidelizat” înseamnă că persoana respectivă are minimum trei donări în ultimii doi ani. Se poate dona la intervale de 72 de zile.
Dr. Maria Pilat face apel la cei care doresc să doneze ca în seara precedentă să doarmă 7-8 ore, în dimineața donării să mănânce și, foarte important în perioadele de caniculă, să se hidrateze: mic dejun format din proteine și glucide, puține grăsimi, și lichide dulci - ceai, cafea, sucuri naturale. Sub nici o formă nu trebuie să se fumeze înainte și după donare și să se consume alcool în dimineața donării și cu o seară înainte. Cafeaua este recomandată mai ales persoanelor care au în mod frecvent tensiunea arterială mică. După donare se recomandă două, trei ore de odihnă.
Traseul pentru donare este următorul: la Centrul de Transfuzie vă prezentați la Fișier cu actul de identitate și cu adeverința medicală care atestă că sunteți sănătos; vi se întocmește fișa de donator; vi se fac testele preliminare (valoarea hemoglobinei, a tensiunii arteriale, glicemiei, greutatea corporală etc.), după care, dacă acestea corespund, ajungeți la medicul care efectuează selecția donatorilor.
Donarea de sânge durează între 8 și 10 minute, timp în care se prelevează o cantitate de 450 ml sânge total, care va fi prelucrat ulterior pentru obținerea de produse labile de sânge, ce vor fi testate, conservate, stocate și apoi distribuite în spitale. La un ritm zilnic de 50 de donatori, timpul total petrecut la centrul de transfuzie este de aproximativ 30 de minute. Donatorul primește după donare un card electronic cu suma totală 66,99 lei, valoarea a 7 tichete de masă x 9,57 lei. La prima donare cardul este înmânat imediat, la următoarele, suma cuvenită se încarcă în două, trei zile.