Un autoturism scăpat de sub control s-a răsturnat joi, în jurul orei 16.00, pe E 85, în apropiere de Pătrăuți.
La fața locului s-au deplasat pompierii militari de la Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul a două echipaje de la Serviciul de Ambulanță
Alarma a fost destul de majoră în condițiile în care în mașina răsturnată s-au aflat cinci oameni, respectiv trei minori și doi adulți.
Din fericire, consecințele nu par să fi fost grave.
Unul dintre minori acuza ușoare leziuni, a fost monitorizat de către echipajul SMURD și ulterior a refuzat transportul la spital.
În coloana formată în urma acestui accident, un șofer de tir ucrainean neatent a izbit puternic o Dacie care redusese viteza în fața sa. Dacia lovită a intrat la rândul ei într-un autoturism din față.