Miercuri, 19 iulie, s-a desfășurat proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, examen prin care un cadru didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.
Au susținut proba 340 candidați, alți 10 s-au retras în timpul probei din motive personale, iar 18 candidați au fost absenți.
Proba scrisă s-a desfășurat Colegiul Tehnic ”Samuil Isopescu”, la41 de discipline și a avut durata de 4 ore.
Toate spațiile destinate desfășurării examenului (sălile de desfășurare a probei și sălile comisiilor de examen) au fost monitorizate audio-video.
Disciplinele de examen/specializările cu cel mai mare număr de candidați înscriși sunt: învățământ preșcolar în limba română (100), învățământ primar în limba română (58), educație fizică și sport (25), matematică (15), limba și literatura română (12) etc.
Primele rezultate vor fi afișate în data de 25 iulie, în centrele de examen și pe pagina examenului: definitivat.edu.ro. Contestațiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 25 iulie (până la ora 20:00) și 26 iulie (până la ora 12:00). Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat în data de 1 august.
Nota minimă de promovare a examenului este 8. Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național.