Doi mici pugiliști suceveni s-au întors cu rezultate meritorii de la Cupa României pentru cadeți care a avut loc recent la Târgu Jiu. Șerban Stoica a obținut locul I la categoria 40 de kilograme, în timp ce Constantin Vodă a obținut locul III. Cei doi sportivi sunt antrenați de Andu Vornicu, care a dorit să mulțumească celor care i-au fost aproape, respectiv CSM Suceava, Bogdan Bîrtoi și Bogdan Straton. Competiția a constituit criteriu de calificare pentru Campionatul European de Cadeți care se va desfășura la mijlocul lunii august în Slovenia.