Echipa Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava (USV) a obținut a două victorie în cadrul grupei B a Campionatului European Universitar care se derulează la Podgorica, în Muntenegru. Cu această victorie, sucevenii și-au asigurat accesul în sferturile de finală ale competiției. Echipa antrenată de Răzvan Gavriloaia și Iulian Andrei a învins luni reprezentanta Universității "Coasta de Azur" din Nisa cu scorul de 35-30 (19-16). USV: Podovei, Șoldan – Balazs 12 goluri, Stanciuc 7, Dascălu 6, Roșu 3, Lupu 3, Focșăneanu 2, Lăzurcă 1, Vizitiu 1, Reuț, Urdă. În primul meci, sucevenii s-au impus duminică seară la scor în fața celor de la Colegiul Imperial din Londra. A fost 49-21 (25-6) după un meci dominat de la cap la coadă. Marți, în ultimul meci din faza grupelor, sucevenii vor juca, de la ora 19:00, împotriva Universității din Wursburg. Meciurile de la Campionatul European Universitar 2023 sunt transmise LIVE pe canalul de YouTube https://www.youtube.com/@EUSAHandball