Un echipaj de poliție de la Secția Rurală Șcheia, care acționa duminică după-amiază în control trafic pe raza satului Liteni, comuna Moara, a luat la un moment dat urma unei motociclete care era condusă de un tânăr. Când a observat prezența echipajului, tânărul a accelerat, fiind urmărit pe o distanță de câteva sute de metri, pe un drum secundar.
Ajunși în capătul străzii, pe o porțiune de teren pietruită, polițiștii au găsit motocicleta Yamaha răsturnată, iar lângă pe tânărul care a condus-o.
Tânărul avea leziuni la genunchi și la coate, în urma căzăturii, și nu avea documente asupra sa. El a recunoscut în scurt timp că are 17 ani și evident că nu are permis de conducere.
Polițiștii au fost nevoiți să găsească și un reprezentant legal, respectiv mama, pentru ca tânărul să poate fi dus la Spitalul Județean Suceava, pentru a putea primi îngrijiri medicale și a-i fi recoltate probe biologice de sânge.
Motocicleta marca Yamaha implicată în accident are inspecția tehnică periodică expirată din iulie 2019, neavând nici asigurarea obligatorie, au mai constatat polițiștii.
Tânărul va răspunde penal pentru infracțiunea de conducere fără permis.