Polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale Fălticeni au continuat ancheta într-un caz de furt produs în noaptea de 29 spre 30 iunie, când dintr-o locuință din municipiu au fost sustrase sume importante de bani.
În baza datelor și informaților adunate, judiciariștii au stabilit că autorul este un minor care în trecut le-a mai creat probleme. Mai mult, s-a aflat și că acesta ar fi plecat pe Litoral.
Luni, 3 iulie, minorul a fost identificat de polițiști în stațiunea Costinești.
A doua zi, polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale Fălticeni l-au preluat de suspect de la colegii din Constanța. Foarte important, la momentul în care a fost depistat suspectul, Elvis B., acesta avea asupra sa 1.500 de euro, câteva sute de lei dar și un Iphone în valoare de 4.700 de lei, care ar fi fost achiziționat tot din banii proveniți din furt.
După audieri și completarea probatoriului, în după-amiaza zilei de 4 iulie, minorul a fost introdus în arestul poliției județene, reținut pentru 24 de ore.
Ancheta polițiștilor judiciariști continuă sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.